Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Țara în care săptămâna de lucru de patru zile este un succes: Peste 90 la sută din companiile carea au testat-o vor să continue

Agerpres.ro
consultanţi, afaceri, corporatie, angajati

Peste 90 la sută din companiile britanice care s-au angajat să încerce săptămâna de patru zile între iunie şi decembrie 2022 doresc să continue pe această cale, potrivit rezultatelor publicate marţi de organizatori, notează news.ro.

Peste 60 de companii au luat parte la experimentul care a permis ca aproape 3.000 de angajaţi să lucreze cu o zi mai puţin pe săptămână, păstrând acelaşi salariu. Testul, descris ca fiind cel mai mare experiment din lume privind săptămâna de patru zile, a fost organizat de asociaţia 4 Day Week Global, la care au participat, printre altele, universităţile Cambridge şi Boston College. Rezultatul: 92% dintre companiile britanice vor să continue cu săptămâna de patru zile, relatează Boursorama.

56 dintre firme vor să continue experimentul, iar 18 dintre ele au spus că deja au adoptat sistemul definitiv.

Nu numai că firmele nu au avut pierderi cauzate de aceste săptămâni mai scurte - veniturile rămânând în medie stabile în timpul experimentului (+1,4% în timpul testului), înregistrând chiar o creştere de 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2021 - dar efectele asupra angajaţilor sunt de necontestat. Rata de burn-out a scăzut cu 71%, rata de plecare din companie a scăzut cu 57%, iar numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 65%.

Studiul a constatat, de asemenea, "îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mentală, timpul petrecut făcând exerciţii fizice şi satisfacţia generală în ceea ce priveşte viaţa şi munca", cu rate mai mici de stres, epuizare şi oboseală, precum şi mai puţine probleme de somn.

Pentru Pierre Larrouturou, europarlamentarul care a iniţiat ideea în 1993, cele patru zile reprezintă un argument decisiv pentru companiile care au probleme de recrutare. De la criza din domeniul sănătăţii cauzată de pandemie, există într-adevăr o dorinţă de a găsi un nou echilibru între viaţa personală şi cea profesională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.