DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Târg de artă şi antichităţi în Piaţa Ovidiu din Constanța: Vizitatorii vor putea participa la ateliere educativ-recreative gratuite

piata ovidiu constanta

Vizitatorii târgului de artă şi antichităţi care se va desfăşura în Piaţa Ovidiu din Constanţa, în perioada 1 iulie - 28 august, vor avea posibilitatea să participe la ateliere educativ-recreative gratuite, de iniţiere în artele plastice, anunţă organizatorii.

Sub sloganul "Veni Vidi Amavi !", într-un decor cu parfum de epocă, la târgul "Art & Craft Constanţa Revival" (ediţia a VII-a) vor participa expozanţi din domeniul art & craft, alături de colecţionari şi vânzători de antichităţi, obiecte de colecţie, bijuterii de epocă, bijuterii vintage şi bijuterii de autor, cartofilie, numismatică, medalistică, viniluri, antichităţi ţărăneşti şi obiecte rustice, obiecte vechi decorative, suveniruri estivale, dar şi artişti handmade, talentaţi creatori de lucrări originale, potrivit Agerpres.

"În cadrul acestei noi ediţii, organizatorul ArtAntik Gallery oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la ateliere educativ-recreative gratuite, de iniţiere în artele plastice, acestea fiind destinate atât copiilor cât şi adulţilor. Astfel, în fiecare zi din perioada 1 iulie - 28 august, două dintre standuri vor găzdui numeroase activităţi", se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii târgului.

Potrivit sursei citate, câteva dintre atelierele ce vor avea loc în primele zile ale evenimentului sunt: atelierul de pictură pe lemn cu artistul plastic Mariana Scridon de la Colour World - Constanţa; ateliere de grafică pentru copii, cu echipa DaVIncino; atelierul pentru copii "Ghicitoarea dansatoare", susţinut de voluntarii Giulia Crăciun, Albu Teodora şi Mirea Andreea, elevi ai Liceului Teoretic "Decebal"; atelierul de pictură "Peisaj marin", cu artistul vizual Magda Radu; atelierul de ceramică şi modelaj zoomorf pentru copii, cu profesorul Radu Fulga de la Palatul Copiilor din Constanţa; atelierele de creaţie pentru copii "Păpuşi din cleşti" şi "Animale vorbăreţe", sub îndrumarea artistului plastic Sonia Peltea.

Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, care a oferit cu titlu gratuit posibilitatea amplasării celor două standuri destinate atelierelor.

Timp de două luni, Târgul de Artă şi Antichităţi "Art & Craft Constanţa Revival" va fi deschis zilnic între orele 10.00 - 22.00.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.