FOTO Târgul caritabil 'AuGUSTeria', la sfârşitul săptămânii, pe Strada Franceză din Capitală - programul evenimentului

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 19-08-2025 11:19

Actualizat: 19-08-2025 14:19

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Cea de-a noua ediţie a "AuGUSTeria - Târg caritabil", eveniment organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica "Sfântul Dumitru-Poştă", în scopul strângerii fondurilor necesare începerii noului an şcolar pentru copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse, va avea loc sâmbătă şi duminică pe Strada Franceză din Centrul Vechi al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marţi, AGERPRES, în ambele zile vizitatorii vor putea asista la momente artistice de muzică, dans, precum şi la ateliere interactive pe diverse teme, având posibilitatea unei călătorii în timp într-o zonă special amenajată cu obiecte tradiţionale.

Participanţii pot alege produsele favorite şi oferi donaţii benevole, cu care se vor cumpăra ghiozdane şi rechizite şcolare care vor fi oferite copiilor.

În prima zi a evenimentului, începând cu ora 17:00, va avea loc "Festivalul Limonadei", unde vizitatorii vor avea posibilitatea să guste limonada preferată preparată de voluntari.

Duminică, începând cu ora 11:00, vor putea degusta, în cadrul Târgului de bucate tradiţionale, mâncăruri pregătite cu ingrediente naturale.

În cei opt ani de când se derulează, "AuGUSTeria" a reuşit să pregătească pentru începutul anului şcolar aproximativ 2.500 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane şi rechizite.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri