Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Târgul de Carte Gaudeamus 2018, fără invitat de onoare străin, ediția fiind dedicată Centenarului

Departamentul Centenar / Facebook
targ gaudeamus centenar

Cea de-a 25-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus este dedicată Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, dar și celor 90 de ani trecuți de la prima transmisiune a Radio România, organizatorul manifestării, a anunțat, joi, Georgică Severin, scrie Mediafax.

Conferința de presă care a precedat deschiderea ediției a 25-a a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură i-a adus în fața jurnaliștilor pe Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii din Capitală, Georgică Severin, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, și Vladimir Epstein, joi, la Centrul de Presă al Radio România, instituția care organizează evenimentul.

Pe lângă marcarea Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial și a celor nouă decenii care se împlinesc în 2018 de la înființarea Radio România, târgul de carte al toamnei își sărbătorește cu această ocazie și cele 25 de ediții pe care le-a adunat până acum în colaborarea cu editurile și cu publicul cititor.

Tema centrală a ediției este România Centenar, iar președintele de onoare al târgului va fi Ioan-Aurel Pop, șeful Academiei Române. Această temă va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecție de 600 de volume dedicate Marii Unirii, nu mai puțin de 50 de evenimente, care includ lansări și prezentări de carte, dezbateri, proiecții de film și lecturi publice. Standul România Centenar este organizat de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București.

Ioan Cristescu a anunțat că instituția pe care o reprezintă se bucură că are ocazia să aducă în fața publicului peste 30 de poeți din toate provinciile Românieit dar și din Basarabia și Voivodina, pregătind un "stand al unității și diversității în cel mai echilibrat mod cu putință".

Citește și: 'Apostolul Bologa', adaptare a romanului 'Pădurea spânzuraţilor', va fi lansat la TVR, la finalul lunii noiembrie

"Ediția națională a Târgului Gaudeamus este un moment culminant al proiectului care se desfășoară pe parcursul întregului an. Sărbătorind Centenarul, am făcut tot ce am putut ca la fiecare eveniment să avem lângă noi un istoric. Radiodifuziunea a semnat un parteneriat public cu Academia Română pentru a colabora în diferite domenii", a explicat Georgică Severin. "Anul acesta, vom pune accent pe ceremonia de închidere a târgului, pentru că la eveniment vor participa mulți dintre invitații care vor participa la aniversarea celor 90 de ani de Radio", a continuat șeful Radiodifuziunii, care a explicat și că absența unui invitat de onoare din străinătate pentru această ediție Gaudeamus a fost o decizie prin care s-a încercat aducerea României în centrul atenției.

"Nu poți să fii invitat de onoare la tine acasă, dar România va fi vedeta acestei ediții", a spus Severin.

Organizatorii anunță că se bazează la această ediție pe 300 de expozanți, care au programat în jur de 900 de evenimente editoriale și profesionale, ce se vor desfășura la standurile manifestării. Printre proiectele ediției se numără concursul național de lectură "Mircea Nedelciu", ajuns la cea de-a 16-a ediție, "Cărțile se întorc acasă", o campanie de donație de carte în beneficiul bibliotecilor publice, dar și "Invitați de nota 10", un demers dedicat elevilor olimpici din România.

Dintre secțiunile tradiționale ale Târgului Gaudeamus nu lipsesc "Carte și multimedia", Bursa Educația și Salonul de Carte pentru Copii "Ion Creangă".

Deschiderea oficială a ediției este programată pe 14 noiembrie, la ora 12.00, la Pavilionul Central de la Romexpo.

Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură va fi accesibil publicului de pe 14 până pe 18 noiembrie, între orele 10.00 și 20.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.