Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Târgul de Crăciun din centrul Sucevei a fost deschis: Certificatul verde, cerut la intrare

stirileprotv.ro
targ de craciun

Târgul de Crăciun organizat în centrul municipiului Suceava, unde intrarea se face doar pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau testate, a fost deschis, vineri, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale.

La intrarea în perimetrul târgului, poliţiştii locali au solicitat prezentarea certificatului verde, iar numărul vizitatorilor a fost destul de mic, potrivit Agerpres.

"Ne-am propus să facem acest târg de Crăciun în acest an în anumite condiţii. Au fost multe comentarii. Le înţeleg până la un punct, dar totuşi nu se poate organiza altfel acest târg de Crăciun decât respectând aceste reguli legate de pandemie în ceea ce priveşte accesul cu certificatul verde, cu o suprafaţă de 30% din perimetrul ocupat", a declarat primarul Ion Lungu.

El a spus că doreşte ca, în măsura în care lucrurile evoluează spre bine cu o rată a incidenţei de infectare şi a deceselor în scădere, la mijlocul lunii decembrie noua stare de alertă să vină cu nişte condiţii mai blânde şi să nu mai fie necesar să fie închis perimetrul din jurul căsuţelor producătorilor.

Totodată, primarul a arătat că s-au amplasat cupola luminoasă şi bradul de Crăciun astfel încât să nu se suprapună cu perimetrul securizat, iar cei care vor veni la inaugurarea iluminatului festiv să poată participa fără să prezinte certificat verde, ci doar cu respectarea distanţării fizice şi apurtării măştii de protecţie.

"Este un început mai timid al acestui târg care va fi deschis până în 15 ianuarie 2022, pentru a se bucura toţi cei care sărbătoresc Boboteaza şi Crăciunul pe vechi şi pe nou şi sperăm ca odată cu aprinderea luminilor din bradul de Crăciun, să fie mai multă dinamică pe aici, târgul să fie mult mai vizitat", a spus Lungu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prezent la deschiderea târgului, a spus că ne aflăm într-o perioada grea şi că se continuă "la foc mic" organizarea de evenimente, cu respectarea strictă a legislaţiei şi cu măsuri de protejare a locuitorilor.

"Foarte grea perioadă traversăm, însă eu doresc să nu se stingă becul cu sărbătorile pe care noi le-am pregătit de multă vreme şi a devenit un brand. M-aş bucura ca zilele următoare să-l avem aici şi pe ministrul Turismului, Daniel Cadariu, care are o misiune grea. Eu cred că aceşti meşteri populari şi Produs în Bucovina trebuie un pic ajutaţi să pornească şi să nu lipsească în ţară nicăieri (...) Au avut nevoie de sprijin, au nevoie de ajutor. Brandul nostru, Bucovina, l-am apărat cât am putut şi în pandemie. Nu multe evenimente s-au putut organiza. Noi am obişnuit populaţia judeţului şi ţara cu evenimente mari aici la Suceava. Din păcate, perioada este cea care este, dar totuşi, în limita posibilităţilor, respectând strict legea, încercăm să organizăm evenimente la foc mic, ca să nu încălcăm nici legislaţia şi să nu expunem oamenii'', a afirmat Gheorghe Flutur.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.