Tăriceanu anunță o lovitură DEVASTATOARE pentru Klaus Iohannis

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-04-2018

Actualizat: 18-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că prin modificările preconizate la legile siguranței naționale trebuie limitate atribuțiile președintelui și a dat ca exemplu mandatele lui Traian Băsescu, situație care ar fi condus la abuzuri ale DNA și SRI.

"Până în momentul de faţă nu putem să discutăm despre un proiect legat de modificarea legilor securităţii pentru că ceea ce s-a hotărât în momentul de faţă este crearea comisiei comune de elaborare a modificărilor pe legile securităţii. Este evident că legile securităţii naţionale sunt depăşite, ele fiind elaborate la începutul anilor 90. S-au produs o serie de modificări de securitate. Trebuie să adaptăm aceste legi la realităţile cu care ne confruntăm, la pericolele hibride, la problemele legate de atacurile cibernetice, şi de aceea cred că era timpul să pornim să facem aceste modificări acum. Că aceste modificări vor afecta într-iun fel rolul unora dintre instituţiile statului, vom vedea. Ceea ce este foarte important sigur problema legată de securitatea naţională nu este o problemă care să ţină de o singură instituţie, trebuie o colaborare între instituţii, trebuie să existe dacă vreţi în arhitectura instituţională şi constituţională respectul pentru ceea ce numim controlul şi echilibrul reciproc al puterilor. Dar eu am pledat de foarte multă vreme pentru a considera organizarea şi arhitectura constituţională a României cât mai aproape de ceea ce definim ca republică parlamentară", a afirmat, Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

El a adus ca argument acest lucru ar fi necesar, în condiţiile în care în perioada cât a fost preşedinte Traian Băsescu a luat amploare fenomenul existenţei multiplelor protocoale încheiate între SRI şi alte instituţii din sistemul juridic.

"În perioada preşedintelui Băsescu prea multe puteri au fost acumulate în mâna unui singur om şi am văzut care au fost derapajele şi excesele de putere grave care s-au produs în acea perioadă pentru care preşedintele poartă o responsabilitate imens. Ceea ce vedem astăzi protocoale între instituţiile statului, procuratură, servicii de informaţii care au funcţionat în anii trecuţi sunt consecinţa acestui mod de a vedea exerciţiul puterii şi cred că, aşa cum toate celelalte ţări în Europa, se bazează pe un model care este cel al republici parlamentare, în care există un singur executiv şi nu două centre de putere executivă, trebuie să ne gandim şi noi sigur că Constituţia noastră introduce o serie de elemente suplimentare care dau şi preşedintelui atribuţii largi, dar vreau ca prin ceea ce facem în continuare cotninuare să ne gândim şi să învăţăm ceva din experienţa nefericită petrecută în cele două mandate ale preşedintelui Băsescu şi să găsim posibilităţile de echlibru întreb puterile statului, a completat şeful Senatului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri