Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu intervine în scandalul pe modificările Codurilor Penale: Abuzul în serviciu 'este o moștenire comunistă'

Inquam Photos / Octav Ganea
tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că, în opinia sa, abuzul în serviciu din Codul penal este o reminiscență comunistă și că o variantă ar fi o formulă de dezincrimarea acestei infracțiuni, informează Mediafax.

Întrebat dacă ar fi de acord cu un prag valoric pentru abuzul în serviciu, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: "Nu. Eu aș fi de părere cu totul altceva și anume să ne raportăm la legislația europeană care constituie un model fără îndoială și pentru România, să ne uităm că sunt țări în care nu există această prevedere de abuz în serviciu. Să ținem cont de faptul că această prevedere este o moștenire din perioada comunistă și stalinistă și să facem un Cod penal care să fie modern comparabil cu prevederile care se regăsesc la nivel european."

Chestionat dacă afirmația sa ar putea fi interpretată ca o propunere de a dezincrima abuzul în serviciu, șeful Senatului a replicat: "Putem să mergem și pe această formulă. Am discutat cu reprezentanții unor mari țări din UE, unde nu există această prevedere în Codul penal. La noi moștenirea comunistă, vedeți că suntem la 30 de ani de la căderea comunismului și încă suntem nostalgici. Nu eu. Văd că sunt mulți nostalgici după acea perioadă. De ce? Pentru că aceste precăderi din Codul penal erau folosite cu precădere ca instrumente politice e eliminare a unora care sunt incomozi. La fel cum s-a întâmplat în ultima perioadă și în România. Nu e nicio diferență."

Răspunsul preşedintelui Iohannis la solicitarea lui Dragnea de a-şi CERE voie când pleacă la reuniunile Consiliului European

În opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, funcționarii publici pot fi sancționați administrativ și nu în baza unei prevederi din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu.

"Sunt sancțiuni administrative. Putem să ne orientăm foarte bine după legislația care funcționează în alte state. La noi rezultatele aceste campanii pe care am văzut-o desfășurată în ultimii ani se văd. România stă prost la absorbția fondurilor europene, stă prost la cu implementarea proiectelor. De ce? Din acest motiv, pentru că că funcționarii din ministere nu mai vor să semneze pentru că au toți grija familie, grija locului de muncă și în final a propriei libertăți și nu vor să se mai angajeze în nici un fel. Dacă vrem să stăm pe loc și după aceea să ne plângem tot timpul că nu absorbim fonduri europene, că nu se fac proiecte, menținem chestiunea aceasta. Cred că trebuie să facem o alegere. Până la urmă, politica penală o face Parlamentul și nu o face sistemul juridic", a completat liderul ALDE, după ședința Biroului permanent al Senatului.

După ultima ședință a Comisiei speciale pentru legile justiției, unde au fost dezbătute propunerile de modificare a Codului penal, CSM a precizat că la nivelul unei comisii de specialitate a fost reevaluat textul de lege privind art. 308 din Codul Penal, referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, menţionând că prioritatea este recuperarea prejudiciului în cazul infracţiunilor săvârşite în mediul privat.

Articolul 308 se referă la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane.

"Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime", prevede articolul.

Președintele Comisiei pentru legile justiției, Florin Iordache, a spus că nu s-a ajuns încă la discuţiile legate de cum va fi definită infracţiunea de abuz în serviciu, dar că în opinia sa, ar fi bine să nu existe prag pentru această infracţiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.