Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care propune excluderea din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorilor-şefi a şefului statului şi a ministrului Justiţiei, informează Agerpres.
Tăriceanu propune modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor, în sensul ca în funcţiile de conducere să nu mai fie implicat factorul politic - preşedintele ţării şi ministrul Justiţiei.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii", prevede proiectul lui Tăriceanu.
Potrivit acestuia, revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii se face de către ÎCCJ care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instituţiei.
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată", mai prevede proiectul de lege.
Conform propunerii, revocarea acestora se face tot de către CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
În expunerea de motive a proiectului se arată că "în spaţiul public şi nu numai în România, în toată lumea, se desfăşoară o dezbatere legată de modalităţile cele mai potrivite pentru a asigura independenţa justiţiei şi pentru a scoate actul de justiţie de sub influenţa prea mare a factorului politic".
În momentul de faţă legea prevede că preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai ÎCCJ sunt numiţi de către preşedintele României la propunerea CSM, iar propunerea lui Tăriceanu este ca aceste numiri să ţină numai de instanţa supremă, care să îşi aleagă din rândul ei, "fără niciun fel de intervenţie politică din afară", conducerea.
Potrivit lui Tăriceanu, procurorii-şefi sunt numiţi acum de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, iar propunerea sa este ca aceştia să fie numiţi numai de CSM.
"Această modificare a legii înseamnă schimbarea mecanismului prin scoaterea completă din procedura de numire a factorului politic. Lăsăm astfel CSM să-şi îndeplinească mandatul pentru care a fost înfiinţat. Cred că această propunere este de natură să întărească încrederea în aceste instituţii, să întărească sentimentul, percepţia şi faptul în sine, realitatea de independenţă a Justiţiei, scoaterea de sub orice incidenţă a decidenţilor politici în privinţa acestor numiri, în aşa fel încât progresele care s-au făcut până acum să fie consolidate, întărite şi sigur că anumite slăbiciuni care se constată în moment să fie pe cât posibil îndepărtate", a explicat Tăriceanu în expunerea de motive.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 3 mai, după care intră în procedură parlamentară.
Tăriceanu lansează un nou atac la Iohannis: Schimbare RADICALĂ în Justiție
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.355
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
1.355

3.456
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
3.456

738
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
738

8.861
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
8.861

1.345
VIDEO Inconștiență la volan: prins beat criță cu copiii de 1 și 3 ani pe bancheta din spate
1.345

8.002
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
8.002

6.608
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
6.608

1.019
Inteligența artificială: între salvare și pericol. Vasile Bănescu și Francisc Doboș avertizează: instrument neutru sau iluzie periculoasă?
1.019

17.010
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
17.010

770
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
770

10.334
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
10.334

3.151
VIDEO Răzvan Lucescu, copleșit de emoții la plecarea din România: „Simt că am vorbit mult prea puțin cu el”
3.151

3.643
Alegeri în Ungaria - Scenarii posibile și cum este afectată România
3.643
















Comentează