Tăriceanu propune NOI MODIFICĂRI în Codul Penal privind abuzul în serviciu: 'Trebuie o formulare care să nu permită INTERPRETĂRI...'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 04-04-2018

Actualizat: 04-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Se prevăd noi modificări ale Codului Penal. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că pentru abuzul în serviciu este necesară în Codul Penal o formulare exactă care "să nu permită interpretări şi abuzuri".

Citeşte şi: Avertisment DUR de la Iohannis! Şeful statului a ATENŢIONAT Guvernul în întâlnirea cu Dăncilă şi ministrul Muncii

"Această chestiune va face obiectul dezbaterilor în Comisia specială care funcţionează în Parlament. Eu am primit o serie de reacţii, de păreri, de care probabil cei din comisie vor ţine cont pentru că le voi transmite aceste puncte de vedere, dar nu ştiu să vă spun care va fi forma finală. Sper ca acest abuz în serviciu, care creează numeroase probleme pentru cei care lucrează în administraţie, să fie reglementat într-un mod echilibrat şi care să ţină seama de cele mai bune practici europene. Nu ştiu dacă se va alege o soluţie cu prag. Nu e vorba de redefinirea conceptului, cu toate că în alte alte ţări, în Franţa, dar şi alte ţări, mi se pare că în Germania, nu există abuz în serviciu. Cred că trebuie o formulare mult mai precisă, exactă, bine definită, care să nu permită interpretări şi abuzuri", a afirmat marţi Tăriceanu la Senat, potrivit AGERPRES.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri