DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tăriceanu pune paie pe foc în scandalul BOR-Guvern: 'Pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că interzicerea pelerinajului de la Iaşi la Sf. Cuvioasă Parascheva reprezintă o gravă încălcare a libertăţii religioase a românilor.

"Astăzi ar fi trebuit să fie pelerinajul de la Iaşi cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva. Guvernul Orban a hotărât, peste noapte, că anul acesta pelerinajul nu se ţine. În opinia mea, este o gravă încălcare a libertăţii religioase a românilor. Văd că a devenit o obişnuinţă ca Iohannis şi Orban să intervină în viaţa credincioşilor, în special a celor ortodocşi", a scris Tăriceanu, miercuri, Pe Facebook.

El susţine că decizia de a nu se mai desfăşura acest pelerinaj ar fi trebuit anunţată din timp.

Oamenii participă masiv la Pelerinajul de Sfânta Parascheva, în ciuda interdicțiilor/ VIDEO


"Nu pot să nu compar felul în care Guvernul PNL ia asemenea decizii şi felul în care alte guverne îşi anunţă credincioşii de anularea unor asemenea evenimente majore. Luaţi de exemplu cazul celui mai mare pelerinaj musulman, cel de la Mecca. Milioane de musulmani străbat mii de kilometri ca să ajungă acolo. Credeţi că guvernul saudit le-a spus de pe azi pe mâine că pelerinajul nu se mai ţine? Nu! Le-au spus cu luni de zile în avans, tocmai pentru ca oamenii să ştie. La fel este cazul pelerinajului hindus de pe malurile Gangelui. Asta înseamnă respect pentru oameni, pentru credinţa lor. Asta înseamnă să-ţi pese mai mult de ei decât de voturile lor. Nu uitaţi ca de Paşte domnul Iohannis ne-a spus să stăm în case sau după sărbătorile pascale vor fi înmormântări! Pe scurt, Iohannis şi Orban ne spun aşa: pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise!", a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE le-a transmis credincioşilor că, deşi "nu se află alături de ei la Iaşi, se gândeşte la ei".

"Este anul în care nu sunt la Iaşi alături de credincioşii ortodocşi, dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc la ei. Fie că Sfânta Cuvioasa Parascheva să ne ocrotească şi să ne călăuzească în vremurile acestea", a mai scris Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.