Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu, replică pentru Iohannis privind 'inconștiența unor politicieni': 'L-aș sfătui pe președinte să se uite în oglindă!'

stiripesurse.ro
Calin Popescu Tariceanu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține și după anunțul președintelui Klaus Iohannis că nu va vota în Parlament prelungirea stării de urgență în România pentru 30 de zile. Liderul ALDE face și o referire la exprimarea pe care a avut-o președintele în legătura cu inconștienta unor politicieni. „In loc sa se pregateasca Romania pentru aceasta criza, pentru aceasta epidemie, presedintele cu premierul, brat la brat, nu aveau alta preocupare decat alegerile anticipate. Haideti sa ne aducem aminte si, de aceea, l-as sfatui pe presedinte sa se uite in oglinda!”, a punctat Tăriceanu.

Citește și: Klaus Iohannis: Unii politicieni solicită cu INCONȘTIENȚĂ relaxarea măsurilor! Nu facem niciun pas înapoi!

„Nu voi vota prelungirea starii de urgenta.

Intai vreau sa fac o referire la exprimarea pe care a avut-o presedintele in legatura cu inconstienta unor politicieni, daca nu ma insel. As vrea sa amintesc ca, atunci cand vorbim de inconstienta, presedintele ar trebui sa se uite in oglinda. In luna februarie, daca va aduceti aminte, facea eforturi disperate ca sa isi puna Guvernul lui si sa ajunga la alegeri anticipate, in conditiile in care toate semnalele venisera deja, iar in alte tari epidemia de coronavirus incepuse sa ia amploare. In loc sa se pregateasca Romania pentru aceasta criza, pentru aceasta epidemie, presedintele cu premierul, brat la brat, nu aveau alta preocupare decat alegerile anticipate. Haideti sa ne aducem aminte si, de aceea, l-as sfatui pe presedinte sa se uite in oglinda!

Am sa explic in cateva puncte de ce nu voi vota prelungirea starii de urgenta.

In primul rand, nu toate judetele din tara sunt afectate. Unele din ele nu vad niciun motiv pentru care nu ar trebui sa isi desfasoare activitatea in mod normal.

In al doilea rand, dupa cum vedeti, autoritatile profita de suspendarea regulilor democratice fie pentru a-si umple buzunarele amicilor politici cu contracte grase, fie pentru a-si pune oamenii in diferite functii. Ati auzit care sunt prevederile decretului.

Apoi, autoritatile vad ca instituie obligatii doar pentru cetateni si nu si pentru ele. Vreau sa va atrag atentia ca se refuza in continuare discutia privind reintoarcerea la munca si repornirea economiei.

Se impun niste masuri care mi se par umilitoare pentru cei peste 65 de ani, care sunt tratati ca niste imaturi care nu stiu sa isi ia singuri masurile de protectie.

Vad ca se sacrifica peste 3 milioane de bolnavi cronici care nu mai sunt tratati, nu mai sunt spitalizati, pentru ca nu sunt capabile autoritatile sa organizeze spitalele necesare pentru tratarea celor bolnavi de COVID-19.

Vad ca nu exista niciun fel de plan de repornire a economiei. Pana la urma exista tot felul de actiuni, si m-as referi la 3 dintre ele, foarte interesante: exportul de forta de munca ieftina in Europa Occidentala, care e o operatiune facuta cu acoperirea, cu sprijinul autoritatilor; vad ca se face, pe scara larga, exportul de masa lemnoasa si taierea de masa lemnoasa; de asemenea, exportul de cereale in conditiile in care toate tarile isi iau masuri pentru asigurarea unor stocuri de alimente in conditiile actualei crize.

Nu e vorba de relaxarea masurilor de preventie. Masurile de preventie pot fi mentinute, pot fi mai severe. De exemplu, obligativitatea purtarii mastilor si a echipamentului de protectie, pentru cadrele medicale, dar nu exista in momentul acesta nici pentru cadrele medicale asigurate aceste echipamente de protectie. Se poate cere purtarea de masti pentru toti cei care merg in magazine, in comunitati, dar limitand numarul persoanelor, asa cum fac si alte tari. Nu putem sa paralizam o tara intreaga. Vad ca autoritatile au fost capabile sa asigure exportul celor 2000 de romani intr-o singura zi in Germania. Daca sunt atat de capabile, haideti sa ne arate ca sunt capabile sa aduca echipamente de protectie pentru a ne feri de raspandirea coronavirusului. In primul rand in zona medicala, dar nu numai, ci si pentru ceilalti cetateni. Ar trebui sa facem testari pe scara larga. Vedeti ca autoritatile nu sunt in stare sa faca mai multe testari si acesta e motivul pentru care numarul de persoane bolnave raportate este inca foarte mic. Si atunci ajungem la un paradox: daca numarul de persoane bolnave e atat de mic, inseamna ca masurile acestea exceptionale nu se justifica. Sau, exista alte cifre reale, o alta situatie reala care e ascunsa si din acest motiv se impune aceasta masura, pe care noi nu o putem intelege si, cel putin eu, nu o pot accepta”, a spus liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.