Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus la cinci ani suspendarea pentru "corupţie" a fostului antrenor al echipei naţionale de fotbal a Nigeriei, Samson Siasia, într-o afacere de deturnare de meciuri trucate, informează AFP, potrivit Agerpres.
Instanţa sportivă a apreciat ca "disproporţionată" suspendarea pe viaţă dictată în aprilie 2019 de FIFA împotriva tehnicianului în vârstă de 53 de ani, acuzat că acceptat în 2010 să se alăture unei tentative de manipulare a meciurilor.
Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB
"Deşi este important ca sancţiunile să fie suficient de mari pentru a eradica corupţia în fotbal, această afacere este o primă infracţiune, care nu a adus niciun beneficiu lui Siasia şi nu a avut efect negativ sau imediat" asupra altor persoane", a arătat TAS într-un comunicat.
Totodată, TAS a decis anularea amenzii de 50.000 de franci elveţieni pronunţată de FIFA, considerând că fostul internaţional a fost sancţionat suficient financiar prin suspendarea sa din fotbal.
"Suspendarea sa din orice activitate legată de fotbal, la nivel naţional sau internaţional" rămâne pronunţată începând cu 16 august 2019 şi se va încheia la finele lui 2024.
Campion al Franţei cu Nantes în 1995, apoi selecţioner al Nigeriei între 2010 şi 2011, fostul atacant a disputat Mondialul din 1994 în SUA.
Comentează