Premierul Ilie Bolojan a explicat marți, la Digi24, rațiunea adoptării pachetelor de măsuri fiscale, arătând că România se află într-un moment critic din punct de vedere bugetar, cu un deficit comparabil cu cel din urmă cu 15-16 ani. „Nu am avut timp să începem într-o logică a normalității”, a subliniat premierul.
„Nu era posibil să începi într-o ordine logică, pentru că asta ar fi însemnat să ai un timp de mare la dispoziție pe care l-am fi avut dacă aceste măsuri ar fi fost adoptate, de exemplu, încă de un an, doi. Și am ajuns în ceasul al 12-lea când pe fondul creșterii deficitului la un nivel pe care l-am mai întâlnit în urmă cu 15-16 ani. (...) Practic, suntem într-o situație când deficitul este identic cu cel de atunci și deci nu am avut timpul necesar să începem într-o logică a normalității, ceea ce înseamnă eliminarea pierderilor statului, reducerea cheltuielilor acestora și abia după aceea când nu poți rezolva echilibrări bugetare să vii cu niște creșteri de taxe. Am fost forțați să facem un set de măsuri combinate”, a spus Bolojan.
Întrebat dacă nu era posibil ca pe lângă pachetul cu creșteri de taxe, în același timp să lanseze și pachetul care prevedere reduceri de cheltuieli, reforma administrației, premierul a spus: „Acest pachet cuprinde și acest tip de probleme, dar nu reprezintă partea dominantă. Pentru a rezolva problemele pe care le-ați punctat și care sunt absolut necesare să fie atacate (...) e nevoie de modificarea mai multor legi, e nevoie să lucrezi pe diferite acte normative, ceea ce înseamnă timp. Și nu pot fi făcute lucrurile într-o săptămână”.































Comentează