Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teatrul de Balet participă la 'Săptămâna Europeană a Mobilităţii'; dans contemporan şi balet neoclasic, în Centrul Istoric

probaletky.blog.cz
balet
''Artiştii Teatrului de Balet Sibiu participă şi în acest an la evenimentul 'Săptămâna Europeană a Mobilităţii', organizat de Primăria Municipiului Sibiu. Duminică, 18 septembrie, începând cu ora 10,30, dansatorii Teatrului de Balet Sibiu vor susţine o serie de momente de dans contemporan şi balet neoclasic în Centrul Istoric al Sibiului. În mod inedit şi diferit faţă de ediţiile anterioare ale evenimentului, Teatrul de Balet Sibiu oferă publicului posibilitatea de a vedea live cum arată o sesiune de studii de balet'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Astfel, cei 40 de dansatori, veniţi la Sibiu din toate colţurile lumii, alături de prim solista şi maestra de studii Adela Floricioiu, vor susţine o demonstraţie de studii de balet în Piaţa Huet. Momentul va fi urmat de o invitaţie la dans adresată publicului prezent la eveniment.

"Arta unui dansator profesionist de balet, momentele acelea de graţie din timpul fiecărui spectacol, delicateţea fiecărei mişcări şi mai ales felul unic în care dansatorii de balet lasă impresia publicului că totul este atât de uşor ascund în spate sute de ore de repetiţii. Dansatorii sunt în studioul de repetiţii de luni până sâmbătă. Încep fiecare zi la ora 9,00 dimineaţa cu o oră de studii de balet şi continuă de multe ori până seara târziu cu repetiţii pentru spectacolele programate. Efortul lor este unul uriaş, dar asumat şi care vine din pasiunea lor pentru dans şi mişcare. Duminică invităm publicul, în aer liber, în oraşul eliberat de maşini, să descopere ce presupune efortul unui dansator şi să se alăture nouă într-un exerciţiu de a redescoperi bucuria dansului şi a mişcării", a declarat Ovidiu Dragoman, director al Teatrului de Balet Sibiu.

***
Teatrul de Balet Sibiu (TBS) a fost înfiinţat în anul 2008, având la bază corpul de balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu - instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu şi Primăriei Municipiului Sibiu. Având o echipă artistică internaţională încă de la înfiinţare, Teatrul de Balet Sibiu are în componenţa sa artişti proveniţi din România, Ucraina, Noua Zeelandă, Australia, Canada, Spania, Portugalia, Italia, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Republica Dominicană, Ecuador, Columbia şi Cuba.

Biletele pentru noua stagiune a Teatrului de Balet Sibiu au fost puse în vânzare şi pot fi cumpărate online, fără niciun comision sau cost suplimentar, de pe site-ul Teatrului sau de pe site-ul partenerului de ticketing Kompostor.ro.

Având ca temă centrală mesajul "Simte ritmul. Rămâi tânăr. La Teatrul de Balet Sibiu", noua stagiune a baletului sibian începe vineri, 7 octombrie, cu premiera de dans contemporan "Romeo şi Julieta. Rock Story", coregrafia Marcello Algeri, şi aduce publicului, până în luna decembrie, nu mai puţin de douăsprezece reprezentaţii de dans contemporan, balet clasic sau neoclasic.

În Sibiu, biletele pot fi cumpărate de la sediul administrativ al instituţiei Parcul Tineretului, nr. 1, de luni până joi (9,00 - 16,00) sau vineri (9,00 - 13,30). Costul unui bilet este de 20 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50% reducere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.