Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teatrul de Stat Constanţa: Trei reprezentaţii de succes, în aer liber, în ultima săptămână a SEAS 2022 - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului

teatru

Teatrul de Stat Constanţa (TSC), organizatorul SEAS 2022 - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, a programat în ultima săptămână a derulării evenimentului trei spectacole de succes, care îi vor face pe spectatori să aştepte cu nerăbdare stagiunea estivală a anului viitor, au informat, marţi, reprezentanţii instituţiei de cultură.

"Cei care nu au venit încă la SEAS 2022 mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru a trăi experienţa unor seri frumoase de vară cu teatru şi muzică de cea mai bună calitate", se arată într-un comunicat de presă transmis de TSC, potrivit Agerpres.ro.

Conform sursei citate, marţi, 23 august, de la ora 20,30, "Chiritza în concert" a venit la Teatrul de vară Soveja. Este un spectacol muzical, o reinterpretare a celebrelor personaje ale lui Alecsandri prin prisma umorului special al Adei Milea. Iar faptul că producător este Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca adaugă un condiment în plus şi o notă ironică graiului moldovenesc al Chiritzei, Lulutzei şi al lui Gulitză şi Leonash. "Chiritza în concert" a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol în 2020.

"Bigamul după 20 de ani (Prins în plasă)", o comedie efervescentă de Ray Cooney, în regia lui Gelu Colceag, este programată joi, 25 august, ora 20,30, tot la Teatrul de vară Soveja. Un spectacol al Teatrului Mic din Bucureşti, ce introduce publicul în existenţa complicată a unui taximetrist care încearcă să ducă o viaţă dublă, ca soţ şi tată devotat în două familii aflate la câteva străzi distanţă, la Londra.

Duminică, 28 august, Teatrul Excelsior Bucureşti prezintă unul dintre cele mai bune musicaluri produse în România, "Familia Addams".

"Săptămâna care a trecut, a şaptea şi penultima săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, a continuat să demonstreze interesul din ce în ce mai mare al constănţenilor şi al turiştilor pentru evenimente culturale de calitate. A fost printre cele mai dense săptămâni de la SEAS, iar publicul a umplut din nou cele două spaţii în aer liber", se menţionează în comunicat.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.mystage.ro, de la Info Point City Park Mall, de la Agenţia de bilete din Bd. Tomis nr. 97 (de joi până duminică) şi, cu o oră înainte, de la casieria de la Teatrul de vară Soveja.

SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanţa şi finanţat de Consiliul Judeţean Constanţa. Partener principal este Primăria Municipiului Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.