DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Teatrul Muzical Ambasadorii are un nou manager. Mihai Ciprian Rogojan: 'Este nevoie să regândeşti modul în care faci artă'

Facebook.com
Mihai Ciprian Rogojan

Muzicianul Mihai Ciprian Rogojan a câştigat concursul organizat de Ministerul Culturii pentru postul de manager al Teatrului Muzical Ambasadorii, post deţinut anterior, ca interimar, de regizorul Dan Tudor, relatează News.ro.

„Mă bucur că am privilegiul de a mă alătura, în calitate de manager, echipei Teatrului Muzical Ambasadorii. Este o instituţie de cultură pe care am urmărit-o „din umbră” de câţiva ani, al cărei parcurs m-a impresionat şi care sunt convins că va evolua şi mai mult în anii ce urmează. Artiştii de la „Ambasadorii” sunt tineri şi talentaţi şi au un potenţial extraordinar. Într-un Bucureşti care abundă în teatre şi instituţii de cultură, cred că este nevoie să regândeşti modul în care faci artă, să analizezi cu atenţie ceea ce prezintă interes pentru public şi, în egală măsură, să „educi” spectatorii, şi mai ales copiii, ghidându-i către actul artistic de calitate. Îmi doresc să aduc un suflu nou acestui teatru, iar ţinta mea este publicul tânăr şi foarte tânăr, care sper că va veni în număr cât mai mare la spectacolele noastre. Le mulţumesc colegilor pentru căldura cu care m-au primit şi îi asigur de toată susţinerea mea de acum înainte", a declarat noul manager al instituţiei la preluarea mandatului.

Mihai Ciprian Rogojan s-a născut în Baia Mare, are 43 de ani şi a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, specializarea Percuţie, în anul 2002. S-a implicat în viaţa artistică încă din facultate, ca membru în diverse formaţii muzicale. Ulterior, alături de patru colegi a pus bazele trupei Sistem, bine-cunoscută pentru utilizarea butoaielor ca instrument neconvenţional de percuţie. Împreună au cucerit publicul atât în România, cât şi în Europa. În anul 2005, Sistem şi Luminiţa Anghel s-au clasat pe locul 3 la concursul Eurovision, cu piesa „Let me try”.

Între anii 2012- 2016, şi-a suspendat cariera artistică, devenind cel mai tânăr senator din Parlamentul României, timp în care a fost membru al Comisiei pentru Cultură şi Media, precum şi membru al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat.

Începând din anul 2018, s-a implicat într-un nou proiect muzical - trupa 2GENTS, împreună cu Doru Todoruţ, membru al trupei Deepcentral. Proiectul aduce în atenţia publicului o combinaţie de genuri muzicale, piese cu sound-uri actuale, inclusiv teme celebre din muzica clasică, muzica de film, crossover, toate puse în practică cu ajutorul instrumentelor clasice (în special de percuţie), precum şi al show-ului vizual şi se bucură de succes în rândul tinerilor iubitori de concerte 100% live.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.