Tecău şi Rojer, eliminaţi de la Turneul Campionilor: Roger Federer, în semifinale

Autor: Andrei Radu

Publicat: 15-11-2017

Actualizat: 15-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 2, l-a învins pe germanul Alexander Zverev, locul 3 mondial, scor 7-6 (8/6), 5-7, 6-1, şi s-a calificat în semifinale la Turneul Campionilor.

În ultimele meciuri ale grupei Boris Becker se vor întâlni, joi, Roger Federer cu Marin Cilici şi Aleksandr Zverev cu Jack Sock, anunță News.ro.

La dublu, perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, învinsă de cuplul Henri Kontinen/John Peers, a ratat calificarea în semifinale, după victoria echipei Ryan Harrison/Michael Venus în faţa francezilor Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, scor 6-7(4), 6-4, 10-5.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri