Premium
Înghețarea parțială, pe o durată nedefinită, a activității economice, este o situație fără procedent, cel puțin în ultima sută de ani. În acest context care se va lăsa cel mai probabil cu o criză economică majoră, se vorbește tot mai insistent că lumea va trebui regândită pe baze mai sociale. Până și-n mediile politice conservatoare și-n Statele Unite, portdrapelul liberalismului economic, se discută din ce în ce mai serios despre „universal basic income”; deocamdată, Senatul a votat 2000 miliarde de dolari pentru susținerea economiei, care include un ajutor de 1200 de dolari dat fiecărei persoane, precum și susținerea ajutoarelor de șomaj prin injecții financiare direct de la nivel federal (cu o sumă care se adaugă la ce plătește fiecare stat în parte, șomajul fiind asigurat în SUA de administrațiile locale).
România nu pare să se fi trezit încă la acestă schimbare de macaz a discursului de ultimă oră, răspunsul la seismele economice fiind invariabil „mai mult capitalism”, avantaje date marelui business: ordonanța privind amânarea ratelor la bancă, care impune celor creditați „dobânda la dobândă”, pare să fi fost scrisă la dictare ministrului Cîțu de către marile consorții bancare din România.
Din fericire, și-n spațiul nostru încep să apară voci care sparg consensul ultraliberal care domină de 30 de ani gândirea economică din România. Ultima dintre ele este cea a senatorului PSD Ștefan Radu Oprea, culmea, fost ministru al mediului de afaceri – senator care, atent la evoluția reflecției economice de ultimă oră, propune un plan de măsuri de însănătoșire a economiei în criza postpandemie mizând pe intervenția masivă a statului, cuplată la distribuția echitabilă a pierderilor la toate categoriile sociale:
„Cum vom stimula activitățile economice care susțin locurile de muncă? Prin recâștigarea încrederii. Încrederea, in perioada post criză, va insemna ca oamenii să simtă că efortul economiei este egal împarțit în societate.”
Pentru demonstrația sa, Oprea apelează la Joseph Stiglitz, economistul american, laureat al premiului Nobel, care a făcut cea mai acută analiză a eșecului măsurilor luate după criza din 2008, precarizând clasa de mijloc și adâncind prăpastia dintre bogați și săraci:
„Costurile crizei din 2008 au fost suportate de cei multi, o spune Stieglitz foarte sugestiv vorbind despre "socializarea pierderilor si privatizarea profiturilor". Băncile și marile corporații au ieșit și mai puternice din criză. Clasa de mijloc a pauperizat, iar numarul celor săraci s-a marit. Inegalitățile au atins cote mai mult decât alarmante.”
Or, susține Oprea, „refacerea postcriză trebuie să implice echilibrat toți cetățenii”, iar „statul va trebui întărit pentru a putea lua măsurile necesare”, cu atât mai mult cu cât în România statul a fost slăbit în mod constant în ultimii 30 de ani, încât acum până și instituțiile care „asigură autoimunitatea” (Consiliul Concurenței, ANPC) sunt cvasiparalizate, incapabile de a combate specula cu materialele sanitare, vitale pentru stoparea pandemiei.
Austeritatea propovăduită pentru ieșrea din criza din 2008 de către marile instituții transnaționale de creditare (FMI, Băncii Mondiale, BCE) este în acest nou context ruinătoare, susține Oprea, care mizează în schimb pe stimularea de către stat a cererii și ofertei, precum și pe măsuri de solidaritate socială, cu cât acum în lume se vorbește tot mai des despre naționalizare sau venit minim garantat.
