Iranul a salutat joi alegerea argentinianului Rafael Grossi în fruntea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), exprimându-şi dorinţa ca sub conducerea lui organizaţia să rămână "neutră" în îndeplinirea misiunii sale, informează AFP potrivit Agerpres
Grossi a fost ales marţi la conducerea AIEA, după decesul directorului general al acesteia, Yukiya Amano, în iunie.
AIEA este însărcinată inclusiv cu supravegherea activităţilor nucleare ale Iranului, supus celui mai strict regim de inspecţie supervizat vreodată de Agenţie.
Republica Islamică speră că sub mandatul lui Grossi agenţia ONU "va putea să asigure responsabilităţile şi delicata sa misiune de o manieră neutră şi profesională", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Abbas Moussavi. "Iranul este gata să-şi menţină şi să-şi extindă interacţiunile şi cooperarea cu Agenţia, într-un spirit de bunăvoinţă şi respect reciproc", a adăugat Moussavi.
Regimul de inspecţie a activităţilor nucleare ale Republicii Islamice decurge din acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, încheiat în iulie 2015 la Viena între Iran şi Grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania).
Acest acord prevede ridicarea a o parte dintre sancţiunile internaţionale împotriva Iranului în schimbul unor garanţii menite să demonstreze că programul nuclear iranian nu are nicio utilitate militară.
Prin retragerea unilaterală a SUA din acest acord, în mai 2018, şi prin restabilirea şi întărirea sancţiunilor americane împotriva Iranului, Teheranul este privat de beneficiile economice la care spera prin semnarea acordului.
În mai 2019, Republica Islamică a început să-şi reducă unele angajamente pentru a constrânge alte părţi semnatare ale acordului, mai ales pe europeni, să-i permită să facă schimburi comerciale externe, ocolind sancţiunile americane, şi mai ales să poată exporta petrol.
În lipsa progreselor pentru a-i satisface această cerere, Teheranul ar putea anunţa la 4 noiembrie o nouă fază de reducere a angajamentelor sale, a patra începând din mai.
"Calea diplomaţiei rămâne deschisă şi există tentative şi acţiuni din partea europenilor, în special a francezilor, care încearcă să-şi respecte angajamentele", a declarat Moussavi pentru televiziunea de stat iraniană.
Cu toate acestea, a adăugat el, "aceste eforturi nu au dus la niciun rezultat concret" şi "dacă situaţia va rămâne astfel, noi vom trece foarte probabil la cea de-a patra etapă" de reducere a angajamentelor iraniene, în urma unei noi amânări de 60 de zile fixată de Republica Islamică la 5 septembrie pentru partenerii săi din cadrul acordului.
Teheranul salută numirea noului director la AIEA şi speră că Agenţia va rămâne neutră
Articole Similare

267
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
267

1.266
Benjamin Netanyahu se teme că Donald Trump l-ar putea trăda în favoarea Iranului. Israelul cere explicații Casei Albe
1.266

16
China trimite un emisar în Orientul Mijlociu pentru a încerca o mediere, potrivit ministrului de externe chinez
16

34
SUA se află într-o "poziţie de forţă" în războiul împotriva Iranului, spune Trump
34

45
Israelul: Numărul rachetelor iraniene lansate spre noi scade în "fiecare zi"
45

1.668
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
1.668

1.908
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
1.908

2.720
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.720

2.147
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
2.147

2.830
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.830

68
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
68

1.983
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.983

55
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
55

















Comentează