Tehnici de automasaj care şterg ani buni de pe chip

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 29-08-2020

Actualizat: 29-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Există tehnici de automasaj care promit că pot şterge ani buni de pe chip și multe se pot învaţa online. Masajul miofascial sau cel rusesc reprezintă noile trenduri în materie de tonifiere a muşchilor faciali, potrivit Mediafax.

Silvia este trainer de beauty, iar starea de urgenţă nu a făcut-o să ia o pauză de la munca ei, pe care a transformat-o. Acum face cursuri online în care prezintă tehnici de automasaj şi trucuri de înfrumuseţare.

Citește și: SURSE Cine l-ar putea înlocui pe Liviu Vasilescu la șefia Poliției Române

„O dată sau de două ori pe săptămână, acasă, ne automasăm. Sunt mişcări uşor de executat. Masăm foarte bine sprânceana şi o întindem foarte bine. În arcadă avem un punct. Îl presăm, de 21 de ori, ascendent. Putem să o facem şi seara. Relaxează foarte, foarte mult. Mai avem un punct la tâmplă, îl presăm de 21 de ori. Din zona bărbiei, avem două puncte, ridicăm, tragem pielea de pe gât şi de sub bărbie până la nivelul obrajilor”, explică Silvia Stama, trainer beauty.

Diana i-a fost cursantă virtuală în perioada izolării. Automasajul a ajutat-o mult să îşi menţină buna dispoziţie.

„Masaj în urma căruia ai o stare de bine. Tenul tău pur şi simplu radiază de frumuseţe. Asta este o amintire frumoasă pe care o am din timpul stării de urgenţă”, spune Diana, cursanta Silviei.

Un curs de automasaj costă între 300 și 500 de lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri