DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tehnicianul echipei FCSB, Bogdan Vintilă: 'Îmi felicit jucătorii pentru atitudine, pentru că nu au cedat până la sfârşit'

frf.ro
bogdan vintila

Tehnicianul echipei FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat joi seară, după calificarea în semifinalele Cupei României, că îşi felicită jucătorii pentru atitudine. El a vorbit şi despre Cristian Bălgrădean, precizând că nu i-a “căzut bine” ce a făcut acesta, potrivit news.ro.

“Îmi felicit jucătorii pentru atitudine, pentru că nu au cedat până la sfârşit. Mă bucur foarte mult pentru această calificare pentru ei, ştiu că aveau nevoie să se descătuşeze mental. Trebuie să ne bucurăm în seara asta de această calificare, după care trebuie să ne pregătim pentru jocul cu Craiova. Sunt foarte mulţumit de jucători. Mă bucur foarte mult că a marcat Florinel Coman, îl felicit şi pe Man pentru acea pasă. Îi felicit de fapt pe toţi, pentru că nu au renunţat. Îmi doresc să strângem rândurile şi să avem alături de noi suporterii la meciul cu Craiova. Poate nu am făcut meciul cel mai spectaculos, dar avem nevoie de ei. Încerc să fiu optimist pentru urmăoarele jocuri şi aştept suporterii să fie alături de noi”, a spus Vintilă la Digi Sport

Citește și: SRI a început căutările: Distribuiți dacă bănuiți pe cineva

Tehnicianul a vorbit şi despre Cristian Bălgrădean, care s-a înţeles cu CFR Cluj, fiind la final de contract cu FCSB: “Nu mi-a căzut bine, dar nu vreau să dezvolt acest subiect. Am încredere totală în cei doi portari, Vlad şi Niga. Nu am nicio problemă cu ei doi în poartă de acum încolo”.

Vintilă a mai declarat că Harlem Gnohere are o ruptură la gambă şi va fi indisponiibl o lună.

Formaţia FCSB s-a calificat, joi seară, în semifinalele Cupei României, trecând în sferturile de finală, în deplasare, scor 2-1, de echipa Hermannstadt.

Hermannstadt a deschis scorul în minutul 75, prin Debeljuh, însă FCSB a revenit şi s-a impus datorită lui Dobrosavlevici ’84 (autogol) şi Coman ’90.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.