Tehnicianul echipei Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat că a fost foarte afectat de explozia din cartierul Rahova, locul unde şi-a petrecut o parte din copilărie. Gâlcă a afirmat că tatăl său şi fraţii săi locuiesc încă în acest cartier, conform news.ro.
Constantin Gâlcă: O parte din copilăria mea a fost în Rahova
"O parte din copilăria mea a fost în Rahova. Când am aflat, iniţial am citit mesajul greşit trimis de un fost coleg dinamovist, alături de care am jucat în copilărie. Eram atent la altceva şi când am văzut mai bine că s-a produs accidentul tragic am încercat să-i sun pe tatăl meu, pe fraţii mei, care stau acolo. Am reuşit să vorbesc cu ei, mi-au spus că sunt bine, că toată lumea e în stradă. Vreau să-mi exprim gândurile pentru familiile îndoliate. Inima mea este alături de cei afectaţi. Am înîeles că şi autorităţile au reacţionat destul de repede, i-au ajutat, au evacuat zona. Este un accident tragic şi nu ar trebui să se întâmple în ţara noastră", a spus Costel Gâlcă, la conferinţa de presă înainte de meciul cu Dinamo.
Trei persoane au murit şi 15 au fost rănite în urma exploziei
Trei persoane au murit şi 15 au fost rănite în urma exploziei produse vineri, într-un bloc din zona Calea Rahovei, din Sectorul 5 al Capitalei. Blocul a fost grav afectat. Au fost afectate şi un alt bloc din imediata apropiere, precum şi Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”.
Comentează