*Analiză semnată de Emil C.
România are în plină desfășurare un experiment unic în istoria noatră recentă, un guvern tehnocrat. Ani la rând, de câte ori era o criză politică, socială sau economică, ideea unui guvern tehnocrat era aruncată pe toate canalele de informare publică ca o soluție ideală, un fel de leac miraculos pentru vindecarea tuturor relelor din societatea și statul român.
În sfârșit îl avem! Ar trebui să ne simțim mai în siguranță, mai reprezentați, mai prosperi și bineînțeles mai europeni. Sunt convins însă că orice sondaj de opinie am face, nu vom avea diferențe mari la întrebările legate de încrederea în instituțiile statului român, de direcția în care se îndreaptă România (bună sau rea), de problemele economice, etc. Sondajele scoase pe piață de la instalarea guvernului tehnocrat până acum nu arată vreo evoluție spectaculoasă comparativ cu cele realizate în timpul guvernelor politice.
Cât de reprezentativ este guvernul tehnocrat? Democratic vorbind, absolut deloc.
Zic democratic pentru că într-o democrație un guvern ar trebui să reprezinte acea majoritate parlamentară rezultată din votul cetățenilor în alegeri. Ori un tehnocrat nu a candidat niciodată la nimic și se reprezintă pe sine însuși sau poate reprezenta într-un anumit context soluția propusă de un partid politic într-un domeniu unde propriile cadre nu oferă suficiente soluții. Un guvern întreg tehnocrat întrerupe complet lanțul democratic popor-vot-Parlament-Guvern.
Dar totuși și acest guvern a fost constituit democratic, investit printr-un vot în Parlament. Dacă privim însă contextul în care s-a petrecut acest lucru vom observa că parlamentarii au votat această soluție având cu totul alte așteptări. Ambele forțe mari parlamentare au luat păcăleala anului. PSD a votat crezând că asta a dorit strada deși strada a vrut demisia lui Ponta și nu un guvern tehnocrat în mod explicit.
PNL a votat pentru că a nutrit speranța unui guvern propriu sub mască tehnocrată și oricum ar fi votat orice ar fi propus Președintele. PSD a renunțat de bună voie la o majoritate solidă care i-ar fi asigurat liniștit guvernarea în continuare, iar PNL nu a reușit, nici în contextul demisiei lui Ponta, să obțină guvernarea pe care a visat-o de la finalul alegerilor prezidențiale.
Din momentul investiturii însă, tehnocratul nu mai poate fi tehnocrat. Paradoxal dar adevărat pentru că actul de guvernare presupune politică.
Și actul de guvernare exercitat de un grup de specialiști fără un sprijin asigurat în parlament presupune foarte multă politică. Politică ca la carte cu negocieri, compromis, presiuni, favoritisme, sacrificii, beneficii. Spre deosebire de un guvern politic clasic, se simte însă lipsa demagogiei de prost gust și a unei cantități deranjante de minciuni publice. În rest cam același lucru, politică.
Guvernul tehnocrat din România anului 2016 a demonstrat și demonstrează în continuare un talent deosebit în a fi mediator între forțele politice parlamentare. Conform Constituției asta ar fi treaba altei instituții dar medierea guvernamentală diferă, este o mediere politică pragmatică pe funcții, fonduri și politici publice nu una morală sau principială.
Percepția publicului despre politică este complet denaturată. Politica nu este rea în ansamblul ei, politica nu este inutilă și nici dispensabilă. Felul în care ea se face poate fi mai bun, mai civilizat și mai în interesul cetățeanului. Câțiva nemernici care au condus într-un fel sau altul țara în ultimii 26 de ani și care acum sunt urmăriți, reținuți, arestați sau încă în libertate, ne-au determinat să nu mai fim atenți la ceea ce înseamnă cu adevărat democrația și rolul politicii într-o societate normală.
Comentează