Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tema Concertului de Anul Nou de la Sibiu: 'O seară ca-n filme'

CREART
targ craciun bucuresti

Solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail, dirijorul Gian Luigi Zampieri şi orchestra de cameră ICon Arts sunt artiştii invitaţi pe scena Concertului de Anul Nou de la Sibiu. Lor li se vor alătura balerini ai Teatrului de Balet Sibiu sub îndrumarea coregrafei Aleisha Gardner, arată News.ro.

Evenimentul este programat în seara zilei de 31 decembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu şi se va desfăşura respectând normele sanitare în vigoare la acea dată.

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe platformele myticket.ro şi entertix.ro, dar şi de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Preţul unui bilet este de 150 de lei şi cuprinde cadouri simbolice.

Tema concertului de sfârşit de an este „O seară ca-n filme”, „în care publicul va fi purtat pe aripile muzicii din aria cinematografiei clasice şi moderne”, au anunţat organizatorii.

Lucrări celebre vor fi interpretate într-o lumină nouă, în acorduri cross-over, jazz - swing, cărora li se vor adăuga sonorităţi ale muzicii simfonice.

Orchestra de cameră ICon Arts, numită recent Ansamblul cameral de muzică nouă al Filarmonicii de Stat Sibiu, va propune muzică de film începând cu perioada anilor 1950 până în zilele noastre. Va fi pentru al 13-lea an când orchestra va prezenta concertul de Anul Nou la Sibiu.

„Prin alegerea unui program aparte, ce cuprinde lucrări mai puţin interpretate în sălile de concert, la care se adaugă repertorii de jazz, Concertul de Anul Nou de la Sibiu se deosebeşte fundamental de tiparul concertelor similare din toată lumea unde se preferă şi astăzi modelul vienez”, a transmis Sebastian Gheorghiu, fondator ICon Arts şi manager de proiecte al UCIMR.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, parte din proiectul „Anotimpuri VI”, reprezentând cel de-al patrulea sezon calendaristic, „Iarna”. Proiectul „Anotimpuri VI” este o acţiune culturală co-finanţată de Primăria Municipiului Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.