Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Temutul interlop, Ioan Clămparu a mutat într-o altă închisoare

pixabay.com
diverse, gratii, inchisoare

Ioan Clămparu, considerat unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane, condamnat în Spania la 20 de ani de închisoare, a fost transferat de la Penitenciarul Iaşi la cel din Aiud, unde a mai fost încarcerat şi în anii 90, pentru omor. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărângă, a confirmat, luni, pentru Agerpres, că Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus ca Ioan Clămparu să-şi execute pedeapsa în închisoarea din judeţul Alba.

Potrivit unor surse judiciare, Clămparu a fost transferat la Aiud în urma protestelor desfăşurate în iunie la Penitenciarul Iaşi. Clămparu s-a predat autorităţilor din Spania în toamna lui 2011, Audienţa Naţională spaniolă decizând atunci închiderea românului, pe numele căruia fuseseră emise ordine europene de căutare şi arestare pentru acuzaţiile de exploatare sexuală în Spania şi România. În februarie 2012, Ioan Clămparu a fost condamnat, într-o primă fază, de instanţa locală din Madrid, la 30 de ani de închisoare pentru că a obligat mai multe femei să se prostitueze. Ulterior, a primit 20 de ani de închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii, sentinţă recunoscută de Curtea de Apel Bacău, care a dispus transferarea în România a acestuia pentru executarea pedepsei.

Anul trecut, atât Tribunalul Sibiu, cât şi Curtea de Apel Alba Iulia i-au respins lui Clămparu cererea de redeschidere a procesului penal ce a făcut obiectului unui dosar iniţiat în 2006, în urma căruia a fost condamnat la 13 ani de închisoare. În dosarul respectiv, mandatul de arestare preventivă emis pe 7 mai 2004 pe numele lui Ioan Clămparu nu s-a pus în executare, fiind dat în urmărire naţională şi internaţională. Anchetatorii români au susţinut că reţeaua pe care Clămparu a iniţiat-o a avut ca model modul de acţiune, regulile şi pedepsele utilizate în cadrul Camorrei italiene. Clămparu i-a cunoscut pe ceilalţi membri ai bandei, condamnaţi între timp şi ei la închisoare, în penitenciarul de la Aiud, unde executa o pedeapsă pentru omor. El a fost eliberat condiţionat în 1999, după executarea a două treimi din pedeapsa de 15 ani.

Potrivit procurorilor, pe relaţia România-Spania a acţionat, din 2001, o reţea de trafic internaţional de persoane, cu ramificaţii în mai multe judeţe din ţară: Sibiu, Prahova şi Neamţ. Reţeaua era structurată într-o manieră piramidală, fiind condusă, potrivit anchetatorilor, de Ioan Clămparu, zis ''Cap de porc''. Conform rechizitoriului, existau segmente distincte ale reţelei care se ocupau de recrutarea sau racolarea victimelor, de obţinerea documentelor de călătorie şi transportul fetelor până în Spania, unde tinerele erau preluate de alţi membri ai reţelei şi obligate să practice prostituţia. Principala zonă de acţiune a reţelei era 'Casa de Campo' din Madrid, un parc imens, în care, în fiecare noapte, erau obligate să practice prostituţia de către membrii grupării un număr de 120-150 de românce, supravegheate de proxeneţi. Fetele erau obligate să se prostitueze numai cu cetăţeni spanioli şi nu aveau voie să vorbească una cu cealaltă despre adevărata lor identitate. Multe dintre fete au reuşit cu timpul să fugă, unele chiar cu ajutorul unor clienţi, şi au depus mărturie împotriva racolatorilor şi proxeneţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.