Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensiune în apele Gibraltarului: britanicii neagă incidentele cu navele spaniole

Operation World
Gibraltar

Marea Britanie neagă că ar fi existat incursiuni ale forțelor navale spaniole în timpul unui incident în care o navă militară spaniolă a încercat să ceară navelor comerciale să părăsească apele britanice din apropiere de Gibraltar, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Citește și: Teodor Meleșcanu crede că Partidul Socialist o să câștige alegerile din acest an

"Nu a fost nici o incursiune cu această ocazie. Suntem siguri de suveranitatea noastră asupra întregului Gibraltar, incluzând apele teritoriale britanice din Gibraltar, iar orice incursiune reprezintă o încălcare a suveranității, dar nu o amenințare pentru aceasta", a spus purtătorul de cuvânt.

Nava spaniolă a încercat să ceară navelor comerciale să părăsească punctele de ancorare de pe partea estică a Stâncii, dar navele au rămas pe poziție, au anunțat autoritățile din Gibraltar. După ce a fost atacată de marina britanică, nava militară spaniolă a navigat apoi încet de-a lungul coastei, cu armele descoperite și echipate.

Tensiunile asupra apelor teritoriale din jurul peninsulei din sudul Spaniei erup adesea între navele spaniole și britanice. Gibraltarul, cu vedere la strâmtoarea dintre Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, s-a aflat sub tutela Marii Britanii încă din 1713.

Statutul său și statutul celor 30.000 de locuitori ai săi au atras atenția, datorită faptului că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se apropie pe 29 martie, ridicând întrebări cu privire la libera circulație la frontierele sale terestre și maritime cu Spania.

"Există doar o neplăcere provocată de aceste jocuri nebunești puse la care de cei care nu acceptă suveranitatea britanică ireproșabilă asupra apei din jurul Gibraltarului", a spus un purtător de cuvânt din Gibraltar.

Spania și-a asigurat deja dreptul de veto în cazul în care înțelegerile post Brexit vor putea fi aplicate și în cazul Gibraltarului. Primul ministru Pedro Sanchez a ajuns la un acord privind tratatul de retragere a Marii Britanii din UE în noiembrie și a spus că Spania va căuta suveranitatea comună după ce Marea Britanie va părăsi UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.