Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensiuni diplomatice în urma invaziei ruse în ucraina - Parisul expulzează numeroși diplomați ruși

Statul Major al Armatei Ucrainene
bombardament jaf ucraina oras

Administraţia Emmanuel Macron a anunţat, luni seară, decizia de expulzare a "numeroşi" diplomaţi ruşi, într-o acţiune coordonată cu Germania şi cu alte naţiuni occidentale, pe fondul tensiunilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.

"Franţa a decis, în această seară, să expulzeze numeroşi membri ai personalului rus cu statut diplomatic din Franţa, ale căror activităţi intră în contradicţie cu interesele noastre de securitate", a comunicat Ministerul francez de Externe, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Această acţiune se înscrie într-un demers european. Prima noastră responsabilitate este întotdeauna să garantăm securitatea cetăţenilor francezi şi a europenilor", a subliniat Ministerul de Externe de la Paris.

Oficiali guvernamentali de la Paris citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde au declarat, sub protecţia anonimatului, că Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi.

La rândul său, Guvernul Germaniei a anunţat, luni seară, expulzarea a 40 de diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj.

În contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, numeroase ţări, printre care Statele Unite, Polonia, Bulgaria, Slovacia, statele baltice, Belgia şi Olanda, au expulzat diplomaţi ruşi.

În mod uzual, Rusia reacţionează prin măsuri simetrice la acţiunile de expulzare a diplomaţilor ruşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.