Tensiuni în creștere: Israelul interceptază rachete din Liban și promite să riposteze

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 22-03-2025 10:36

Actualizat: 22-03-2025 12:36

Article thumbnail

Sursă foto: npr.brightspotcdn.com

Israelul declară, sâmbătă, că a interceptat trei rachete lansate din Liban. Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a acuzat guvernul libanez și a solicitat armatei sale să riposteze, informează AFP, potrivit Mediafax.

Statul susține că a interceptat trei rachete trase din Liban, în ciuda unei încetări a focului care a dus la o reducere a violențelor între cele două părți.

Ministrul israelian al Apărării a declarat că guvernul libanez este responsabil pentru orice tir de rachetă de pe teritoriul său, adăugând că a instruit armata să răspundă „în consecință” atacurilor.

„Nu putem permite tiruri de rachete trase din Liban asupra comunităților din Galileea”, a spus ministrul. „Guvernul libanez poartă responsabilitatea pentru atacul cu rachete. Am ordonat armatei să răspundă în consecință”, a adăugat el.

Katz a amenințat, de asemenea, cu anexarea unor părți din Fâșia Gaza dacă Hamas nu eliberează cei 60 de ostatici israelieni deținuți pe teritoriul palestinian, unde Israelul își continuă ofensiva pentru a patra zi consecutiv după ruperea armistițiului.

Vineri, miniștrii de Externe ai Franței, Germaniei și Marii Britanii au cerut „de urgență o revenire imediată a încetării focului”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri