Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat marţi autorităţile kosovare că vor ''să alunge poporul sârb din Kosovo'' ridicând o barieră vamală şi planificând crearea unei armate, relatează AFP preluată de Agerpres.
Aceste două decizii ''au drept scop alungarea poporului sârb din Kosovo'', potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia sârbă. Vucic a discutat despre aceste subiecte cu ambasadorii la Belgrad ai Chinei şi Rusiei, cei doi susţinători ai Serbiei în Consiliul de Securitate al ONU.
''Aparent, cineva împinge Serbia intenţionat într-un conflict'', a declarat cu regret Vucic, care a calificat drept ''iresponsabil'' comportamentul Pristinei, susceptibil ''de a duce spre o catastrofă''. Serbia, a avertizat el, ''nu poate şi nu vrea să urmărească fără să reacţioneze distrugerea poporului sârb''.
Serbia are trecută în Constituţia sa tutela sa asupra fostei provincii, cu populaţie majoritar albaneză, teritoriu al cărui control l-a pierdut efectiv în 1999. Numeroşi sârbi îl consideră drept leagănul lor cultural şi religios. Cei circa 120.000 de sârbi rămaşi în Kosovo după războiul din 1998-1999 sunt în continuare loiali Belgradului.
La rândul său, Pristina susţine că a fost recunoscută de către circa 115 ţări, dintre care majoritatea occidentale, chiar dacă Belgradul afirmă că a convins aproximativ zece capitale să revină asupra acestei decizii, ceea ce Kosovo contestă. Discuţiile privind normalizarea situaţiei dintre cele două părţi sunt în prezent într-un punct mort şi relaţiile lor sunt foarte deteriorate.
Parlamentul kosovar va examina pe 14 decembrie, în a doua lectură, un proiect de înfiinţare a unei armate, proiect condamnat de către Serbia şi sârbii din Kosovo. Securitatea este pentru moment asigurată de către o forţă internaţională.
Luni, în pofida condamnării de către Washington şi Bruxelles, premierul kosovar Ramush Haradinaj şi-a apărat decizia din 22 noiembrie de a impune o taxă de 100 % pe produsele de import sârbeşti, repetând că ea va rămâne ''în vigoare până când Serbia va recunoaşte independenţa Kosovo''. Începând de marţea trecută, sârbii din Kosovo manifestează îndeosebi în oraşul divizat Mitrovica (nord).
Războiul din Kosovo dintre separatiştii kosovari albanezi şi forţele sârbe (peste 13.000 de morţi) s-a încheiat când Serbia, supusă unei campanii de bombardamente occidentale, şi-au retras trupele.
Tensiuni între Serbia și Kosovo - Belgradul acuză Priștina că dorește să-i alunge pe sârbi
Explorează subiectul
Articole Similare

655
Iranul ridică tonul: Președintele vorbește despre un război împotriva musulmanilor
655

1.347
Un înalt oficial din Emiratele Arabe avertizează Iranul: Aceste atacuri vă izolează în regiune
1.347

48
Ministrul britanic al apărări nu crede în lacrimile iranienilor vărsate după Ali Khamenei: 'Era o sursă a răului'
48

1.045
Israelul a spart o aplicație de rugăciuni din Iran pentru a trimite mesaje împotriva sistemului: 'Dezertați și luptați'
1.045

1.346
VIDEO Benjamin Netanyahu a ieșit cu un mesaj pentru poporul iranian: Le cere să iasă în stradă la revoluție!
1.346

3.337
Schimbare la vârful Gărzilor Revoluționare: Vahidi, în centrul unor acuzații grave
3.337

72
Lovitură pentru Moscova: Forțele Speciale belgiene au oprit un petrolier suspect în Marea Nordului
72

3.096
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
3.096

2.380
VIDEO Operațiunea 'Răgetul leului' va schimba regulile în Orientul Mijlociu. Israelul continuă să atace în 'inima Teheranului'
2.380

2.717
VIDEO Explozii în portul din Oman: Ambasada americană își avertizează angajații să se baricadeze
2.717

8.050
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
8.050

3.000
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
3.000

4.426
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
4.426

















Comentează