Tensiunile diplomatice dintre Paris şi Varşovia ESCALADEAZĂ. Navele Mistral sunt mărul discordiei

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 03-11-2016

Actualizat: 03-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul apărării francez, Jean-Yves Le Drian, a dezminţit miercuri seara speculaţiile făcute anterior de omologul său polonez, Antoni Macierewicz, potrivit căruia Egiptul ar fi revândut Rusiei cele două portelicoptere de război franceze de tipul Mistral, manifestându-şi totodată indignarea faţă de decizia Varşoviei de a anula un contract de circa 3,5 miliarde de dolari cu Airbus, potrivit AFP.

"Este într-adevăr foarte supărător (...) Nu aşa se procedează", a declarat Jean-Yves Le Drian, în timpul unei audieri în Adunarea Naţională privind bugetul pe 2017.

"Şi cu atât mai puţin aceasta nu este o manieră de a proceda când omologul meu polonez declară în faţa Parlamentului polonez că BPC (nave de proiecţie şi comandă) pe care le-am vândut Egiptului sunt revândute pentru un euro simbolic Rusiei", a adăugat el.

Citeşte şi: Doi militari americani au murit în Afganistan. Alţi doi sunt răniţi grav

Antoni Macierewicz afirmase la 20 octombrie că cele două portelicoptere Mistral, pe care Franţa le-a vândut Egiptului după ce a anulat contractul cu Moscova din cauza crizei ucrainene, au ajuns în cele din urmă în Rusia. "Este adevărat că navele Mistral au fost vândute Egiptului. Este de asemenea adevărat că, în ultimele zile, acestea au fost, de fapt, trimise în Federaţia Rusă contra unui preţ de un dolar. Această operaţiune a avut într-adevăr loc", declarase ministrul polonez, spre uimirea tuturor.

Dezminţind aceste afirmaţii, Jean-Yves Le Drian a declarat că a asistat recent la manevre pe una din cele două nave în Golful Alexandriei în compania omologului său egiptean.

"Situaţia este puţin tensionată. Ceea ce nu ne va împiedica să ne îndeplinim obligaţiile în materie de securitate faţă de Polonia. Suntem corecţi în afaceri în ceea ce ne priveşte", a adăugat el, ironic.

Citeşte şi: Votul anticipat oferă primele indicii cu privire la alegerile prezidenţiale din SUA

Franţa urmează să trimită aproximativ 150 de soldaţi în Estonia în 2017 în cadrul măsurilor NATO menite să sprijine ţările din Europa de Est, îngrijorate de ambiţiile ruse la frontierele lor.

Sistarea negocierilor de către Polonia cu producătorul european Airbus la începutul lunii octombrie pentru achiziţionarea a 50 de elicoptere militare a tensionat relaţiile diplomatice între Paris şi Varşovia, transmite agerpres.

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a anulat o vizită la Varşovia, iar un summit al Triunghiului de la Weimar (Franţa, Germania, Polonia), prevăzut pentru începutul lunii noiembrie, la Paris, a fost de asemenea anulat, conform Varşoviei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri