Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei: Atacatorii au folosit o dronă

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 10-10-2025 07:39

Actualizat: 10-10-2025 08:04

Article thumbnail

Sursă foto: Belga / ddp USA / Profimedia

Autoritățile federale belgiene au arestat trei tineri suspectați de implicare într-o tentativă de atac terorist asupra unor politicieni, printre care și premierul Bart De Wever. Aceștia au fost reținuți joi dimineață la Anvers și acuzați de tentativă de crimă teroristă și participare la activități ale unui grup terorist.

Potrivit procurorului federal Ann Fransen, suspecții, născuți în 2001, 2002 și 2007, intenționau să comită un atac inspirat de jihad și îndreptat împotriva unor lideri politici, relatează Les Echos.

Autoritățile au efectuat patru percheziții în locuințele suspecților, sprijinite de echipe pirotehnice și poliția federală.

Surse citate de presa belgiană și publicații locale spun că una dintre ţintele vizate era chiar De Wever, liderul partidului N-VA.

Ministrul belgian de externe Maxime Prévot a confirmat pe platforma X că planul viza în mod explicit prim-ministrul. El a transmis solidaritate față de familia acestuia și a salutat intervenția rapidă a serviciilor de securitate și de justiție, subliniind că amenințarea teroristă rămâne reală.

Anchetatorii au găsit indicii privind intenția de utilizare a unei drone care ar fi transportat un dispozitiv descoperit în timpul perchezițiilor din districtul Deurne din Anvers. De asemenea, au confiscat un sac cu bile de oțel și o imprimantă 3D ce ar fi fost folosită pentru realizarea unor componente de bombă.

Fransen a avertizat că acest caz subliniază necesitatea vigilenței constante din partea structurilor de securitate. În 2025, procurorii belgieni au deschis aproximativ 80 de dosare noi legate de terorism — un număr ce depășește totalul dosarelor din 2024.

Printr-o declarație oficială:

„Terorismul nu a dispărut niciodată. Rămâne un dușman al democrației noastre, împotriva căruia trebuie să continuăm să luptăm”, a spus ministrul energiei belgian, Mathieu Bihet.

Surse judiciare notează că acesta nu este primul complot împotriva lui De Wever — în aprilie, cinci persoane au fost condamnate pentru implicare într-un plan eșuat din 2023 care urmărea asasinarea acestuia, inclusiv liderul grupului fiind condamnat la șase ani de închisoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri