Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a declarat marți că, în timpul, alegerilor europarlamentare din Diaspora au fost mai multe cazuri de agresiune verbală și fizică, adăugând că există mai multe poze cu femei din comisie care au fost bruscate potrivit mediafax
„Vă dau imediat. Când doriți puteți veni la minister citiți infograma prin care la Bologna au venit cele 5 autobuze cu 200 de oameni și care s-au pus la coadă imediat și după aceea au încercat să creeze probleme că de ce se stă așa de mult la coadă. Au fost multe alte cazuri, mai ales de agresiune verbală, dar din păcate chiar și de agresiuni fizice. Avem și poze cu oameni din comisie care au fost bruscați, cu vânătăi. Din păcate, e vorba chiar despre femei”, a declarat Teodor Meleșcanu, marți, la Parlament.
Potrivit raportului MAE, privind problemele la votul pentru alegerile europarlamentare din Diaspora, au existat „acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni” cu mai multe autocare.
„Un alt factor l-a constituit implicarea unor grupuri de susţinători ai unor anumite formaţiuni politice, deşi prevederile legale nu permit activităţi electorale în ziua votării. Mai mult, au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni cu 5-6 autocare sau maşini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secţiilor de votare sau influenţau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secţiilor de votare şi după ce au votat şi au creat incidente, până la venirea forţelor de ordine, care au asigurat închiderea secţiei de votare”, precizează MAE în document.
Comentează