Teodor Meleşcanu, întrevedere cu preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei despre problema migranţilor şi aderarea la Schengen

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 14-11-2017

Actualizat: 14-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut marţi o întrevedere cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Dimitar Glavchev, aflat la Bucureşti într-o vizită oficială, şi a vorbit cu acesta inclusiv despre dorinţa de aderare la spaţiul Schengen a celor două ţări vecine.

În acest context au fost evocate contactele recente dintre cele două ţări, inclusiv la nivel înalt, precum cea mai recentă reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt româno-bulgar, de la Varna, în 3 octombrie, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis Agerpres.

Şeful diplomaţiei române a punctat importanţa formatelor de cooperare regională, dar mai ales a faptului că cele două ţări îşi vor asuma preşedinţia Consiliului UE în prima parte a anului 2018, respectiv 2019, ceea ce "constituie o oportunitate pentru întărirea cooperării în format european", arată sursa citată. El a salutat eforturile Bulgariei axate pe combaterea migraţiei ilegale şi a exprimat speranţa în aderarea cât mai rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri