Teodor Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul Franţei în vizită de rămas-bun

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-05-2017

Actualizat: 29-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, luni, pe ambasadorul Republicii Franceze, Francois Saint-Paul, în vizită de rămas-bun cu ocazia încheierii misiunii diplomatice în România. Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, ministrul Afacerilor Externe a transmis aprecierea părţii române pentru contribuţia şi sprijinul activ acordat de către ambasadorul francez dezvoltării şi aprofundării relaţiei bilaterale.

"Cei doi oficiali au reafirmat angajamentul comun pentru aprofundarea relaţiei bilaterale privilegiate, inclusiv prin derularea unei agende de contacte bilaterale de nivel în perioada următoare", se arată în comunicat.

Conform MAE, în cadrul întâlnirii a fost evocată colaborarea celor două părţi în pregătirea Sezonului Cultural comun (30 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019), un program cultural care va reprezenta "o excelentă ocazie pentru a scoate în evidenţă, prin dinamismul creaţiei culturale din ambele state, bogăţia şi diversitatea relaţiilor bilaterale, a parteneriatului european româno - francez, proiectat spre viitor".

Totodată, cei doi oficiali au abordat principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană, fiind subliniată importanţa unei coordonări structurate şi de substanţă româno-franceze în plan european, se mai arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri