DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Teodor Meleşcanu, la reuniunea CAE

inquamphotos.com / Octav Ganea
teodor melescanu

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles, unde a vorbit, printre altele, despre sprijinul României în favoarea profilului UE de actor global, inclusiv prin consolidarea dimensiunii de apărare şi necesitatea unei coordonări cu NATO precum şi despre importanţa susţinerii statelor candidate şi potenţial candidate în continuarea reformelor şi menţinerea angajamentelor pentru parcursul european, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

Discuţiile miniştrilor europeni de externe au vizat în principal Politica de Securitate şi Apărare Comună, migraţia, Balcanii de Vest şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu. În formatul comun al miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării, au fost adoptate Concluzii ale Consiliului privind avansarea procesului de implementare a Planului în domeniul Securităţii şi Apărării, respectiv a celorlalte documente programatice, conform Strategiei Globale a UE, pe linia direcţiilor stabilite la Consiliile Afaceri Externe din noiembrie şi decembrie 2016, respectiv a deciziilor Consiliului European din decembrie 2016. "A reieşit sprijinul tuturor statelor membre pentru consolidarea dimensiunii de Securitate şi Apărare a UE, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă în domeniul planificării apărării, identificării unor modalităţi mai coerente de gestionare a misiunilor militare cu mandat ne-executiv şi avansării planului de dezvoltare a capabilităţilor", arată sursa citată.

În intervenţia sa, ministrul de externe Teodor Meleşcanu a exprimat sprijinul României în favoarea profilului UE de actor global, inclusiv prin consolidarea dimensiunii de apărare, subliniind necesitatea unei strânse coordonări cu NATO, în vederea identificării valorii adăugate, potenţării sinergiilor şi evitării suprapunerilor, precizează sursa citată. Înaltul Reprezentant şi Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, s-a referit la parteneriatul transatlantic în urma vizitei recente pe care a efectuat-o la Washington, precum şi la evoluţiile din dosarul Siria, inclusiv în perspectiva viitoarei conferinţe de la Bruxelles şi a redactării unei noi strategii a UE.

Discuţiile privind Balcanii de Vest au reliefat sprijinul pentru perspectiva europeană a regiunii, necesitatea continuării reformelor şi gestionării mai eficiente a provocărilor transfrontaliere, alături de parteneri. În intervenţia sa, oficialul român a salutat implicarea Înaltului Reprezentant şi Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, în dosare sensibile precum Dialogul Belgrad - Priştina, evidenţiind importanţa consolidării rezilienţei şi menţinerii stabilităţii şi securităţii în regiune. De asemenea, a subliniat necesitatea ca UE să pună un accent mai mare pe cooperarea regională, prin proiecte concrete în domenii precum: energie, transport, infrastructură, oferind ca exemplu organizarea în luna septembrie, la Bucureşti, alături de Comisia Europeană, a unei reuniuni ministeriale pe tema conectivităţii energetice - CESEC.

Totodată, a evidenţiat importanţa susţinerii statelor candidate şi potenţial candidate în continuarea implementării reformelor şi în menţinerea angajamentelor pentru parcursul european. Înaltul Reprezentant şi Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, a prezentat succint stadiul implementării deciziilor Summitului din Malta pe tema dimensiunii externe a migraţiei, mai menţionează sursa citată. Miniştrii au avut un scurt schimb de opinii asupra Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, prilej cu care România a subliniat importanţa menţinerii dialogului UE cu ambele părţi. În cadrul unui dejun de lucru, miniştrii europeni de externe au abordat relaţia UE-Egipt, în prezenţa omologului egiptean, Sameh Shoukry, ocazie cu care ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat necesitatea consolidării parteneriatului bilateral în toate dimensiunile sale, pornind de la tradiţia relaţiilor şi rolul crucial al Egiptului în ceea ce priveşte asigurarea păcii, securităţii şi stabilităţii întregului Orient Mijlociu şi a regiunii Africii de Nord, precizează MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.