Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit joi pe noul ambasador al Republicii Armenia la Bucureşti, Sergey Minasyan, în vizită de prezentare, la debutul mandatului în România.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, şeful diplomaţiei române şi-a exprimat convingerea că relaţiile bilaterale vor continua să se dezvolte în viitor, având în vedere îndelungata tradiţie de cooperare şi bună înţelegere, care a generat numeroase realizări în planul culturii, istoriografiei şi spiritualităţii popoarelor român şi armean.
De asemenea, el a subliniat importanţa conferirii unui nou impuls dialogului politic bilateral şi cooperării în plan economic, inclusiv prin convocarea unei noi sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-armene pentru cooperare comercială, economică şi tehnico-ştiinţifică. Ministrul Meleşcanu a punctat satisfacţia pentru evoluţiile în planul educaţiei şi cooperării la nivel descentralizat, prin reţeaua localităţilor înfrăţite din România şi Armenia.
Demnitarul român a reiterat susţinerea pentru dezvoltarea relaţiilor UE - Armenia, evidenţiind oportunităţile create prin semnarea, la 24 noiembrie 2017, în marja Summitului de la Bruxelles al Parteneriatului Estic, a Acordului de Parteneriat Consolidat şi Cuprinzător între Uniunea Europeană şi Republica Armenia.
Ambasadorul Republicii Armenia a reliefat, între priorităţile mandatului său, intensificarea contactelor bilaterale, inclusiv cu utilizarea oportunităţilor oferite de derularea la Erevan, în luna octombrie 2018, a Summitului Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi dinamizarea relaţiilor economice bilaterale.
El a reiterat şi cu acest prilej satisfacţia faţă de politica României în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în particular în ceea ce priveşte situaţia minorităţii armene din România.
Sergey Minasyan a subliniat şi dorinţa amplificării contactelor people-to-people în dezvoltarea turismului, cooperarea la nivelul societăţii civile şi think-tank-uri între România şi Republica Armenia.
Comentează