Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teodora Brody Enache şi faimosul chitarist american Stanley Jordan compun şi improvizează live, în premieră, pe 5 mai, la Bucureşti

Irene Fittipaldi_Catalina Flamanzeanu
Teodora Brody Enache Stanley Jordan

Cunoscuta interpretă vocală Teodora Brody Enache susţine un nou concert, din seria Impromptu, la care invitatul său special este reputatul chitarist american Stanley Jordan, nominalizat de patru ori la premiul Grammy. ”Mă simt ca un alchimist”, afirmă Teodora Brody Enache, în timp ce Stanley Jordan declară că a vrut să aibă ”puţin mai multă diversitate stilistică decât un artist obişnuit”, potrivit news.ro.

”Seria de concerte experimentale Impromptu, iniţiată de Teodora Brody Enache, este complet diferită de orice produs muzical de pe piaţă. Muzica se naşte sub ochii publicului, fără compoziţii, scenarii sau repetiţii prealabile, din emoţia şi energia singulară a momentului, împărtăşite de artişti şi spectatori. Fiecare concert Impromptu by Teodora Brody Enache este unic şi irepetabil şi reprezintă o invitaţie pentru public de a de lăsa călăuzit de sunet şi de conexiunile pe care doar muzica le poate crea, într-un spectacol-experienţă spontan şi inedit”, anunţă organizatorii.

“Călătoria mea muzicală nu aparţine unui anumit stil, ci este o căutare care se desfăşoară de câteva decenii, călăuzită de emoţie i de conectarea la spiritul atemporal care este în noi toţi. Mă simt ca un alchimist care preia emoţia irepetabilă a momentului, o transpune în notele versiunii vocale căreia simt nevoia să-i dau naştere şi o transformă în muzică”,  dezvăluieTeodora Brody Enache despre procesul creativ al seriei Impromptu.

Faimosul chitarist american Stanley Jordan este un artist cu o carieră de excepţie şi interpretări în peste 70 de ţări de pe 6 continente.

content-image

În decembrie 2021, Jordan a fost clasat de Guitar World pe locul 5 dintre cei mai influenţi 40 de chitarişti ai anilor ’80, pentru tehnica de atingere a corzilor chitarei - touch tapping, care îi permite să interpreteze mai multe note şi acorduri simultan, cu un nivel de independenţă fără precedent.

Mai mult decât atât, tehnica sa particulară îi permite lui Jordan să cânte simultan la două chitare diferite sau chiar la chitară şi pian. Interpretarea simultană la chitară şi pian, aşa cum Stanley Jordan va demonstra în concertul din 5 mai, transformă cele două instrumente într-un unic super-instrument, cu o gamă multidimensională de posibilităţi tonale.

“În esenţă, totul depinde de cel care ascultă. Am vrut să am puţin mai multă diversitate stilistică decât un artist obişnuit. Mi s-a spus: ‘Nu se poate face asta, industria nu e pregătită pentru un multistilist.’ Aşa că am decis să mă concentrez pe o tehnică care mi-a dat libertatea de a explora o varietate de abordări. Pot să înţeleg de ce oamenii se concentrează pe tehnică, dar pentru mine totul ţine doar de muzică”, afirmă Jordan.

Absolvent al Princeton University, unde a studiat teoria şi compoziţia cu compozitorul Milton Babbitt şi muzica pe computer cu compozitorul Paul Lansky, Jordan a concertat alături de nume mari ale lumii muzicale internaţionale, precum Benny Carter, Dizzy Gillespie, Quincy Jones, chitariştii Les Paul, Eddie Van Halen, BB King, Steve Miller, David Gilmour, Brian Setzer, Kevin Eubanks; violonista Regina Carter; saxofoniştii Kenny Garrett şi Ronnie Laws; trompetistul Nicholas Payton; basiştii Christian McBride şi Charnett Moffett; percuţioniştii Billy Cobham şi Kenwood Dennard şi mulţi alţii.

„Geniu este un cuvânt adesea aruncat în cercurile muzicale, dar a fost aplicat pe bună dreptate lui Stanley Jordan”, consideră Leonard Feather, criticul de jazz al Los Angeles Times.

În primele două concerte din seria Impromptu by Teodora Brody Enache, solista i-a avut alături pe muzicienii Călin Grigoriu (chitară), Andrei Kivu (violoncel, trompetă, flaut), Andrei Raicu (electronics), Lucian Maxim (percuţie) şi invitaţii speciali Ali Asghar Rahimi (tanbour) şi actorul Vlad Ivanov (poezie).

Biletele au fost puseîn vânzare pe site-ul iabilet.ro, iar evenimentul va avea loc pe 5 mai, de la ora 20:00, la Sala Rapsodia, Str. Lipscani nr. 53.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.