Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teorie din PSD: Dacă va câștiga PPE, Transilvania va fi dată Ungariei

viktor-orban-hungary-speech
Deputatul PSD, Bogdan Diaconu, susține că marele pericol al victoriei PPE în aceste alegeri europarlamentare este susținerea de care se bucură premierul Ungariei, Viktor Orban, în acest grup politic, iar acesta va face presiuni asupra Popularilor să îi permită trecerea Transilvaniei sub controul Budapestei. ”Dacă popularii câștigă în Europa, Transilvania riscă să intre sub controlul Ungariei Am auzit acuzația că, dacă socialiștii europeni câștigă alegerile din 25 mai, Europa se îndreaptă către Est. Cât timp popularii europeni îl susțin până în pânzele albe pe Viktor Orban, un fel de Rogozin al Europei, cred că acest risc îl avem cu popularii la conducere. Mai grav, familia europeană a FIDESZ, PPE, rămasă la control la Bruxelles, va da curs dorinței Ungariei de a controla Transilvania în diferite forme, începând cu autonomia teritorială. Viktor Orban a desfășurat vreme de câțiva ani o politică tot mai agresivă la adresa României și nimeni, absolut nimeni dintre liderii PPE nu i-a atras atenția că greșește grav. A fost admonestat recent asupra atacului la suveranitatea Ucrainei, dar nu și asupra faptului că a făcut același lucru și împotriva României, cerând autonomie teritorială - adică secesiune etnică. Iar cu privire la România nu s-a oprit la declarații, ci este implicat activ în obținerea fărâmițării teritoriului național, prin partidele maghiare din România și prin rețeaua de ONG-uri a lui Tokes, finanțată de Ungaria. Mai nou, a devenit clar că Budapesta joacă în acest meci în echipa Moscovei, dar nici acest lucru nu pare să îi deranjeze pe popularii europeni, în timp ce în România unii reprezentanți ai dreptei vor să ne convingă că socialiștii europeni ne îndreaptă spre Rusia. Dincolo de raportarea la problema răsăriteană, popularii i-au acordat tot sprijinul lui Orban pentru politica sa anti-românească. Prelungirea mandatului lui Orban la Budapesta a însemnat, încă de la prima sa declarație din Parlament de după realegerea ca premier, o declarație de destrămare a României. O prelungire a mandatului popularilor europeni la Bruxelles va însemna o punere în practică a acestui deziderat FIDESZ, mai ales că și UDMR este membru tot în PPE. Tokes a ajuns vicepreședinte al Parlamentului European cu sprijinul europarlamentarilor PPE, inclusiv al celor din România, din păcate și spre rușinea lor! Ce face Tokes în Parlamentul European împotriva României nu mai are nevoie de explicații. El va continua același demers și ca reprezentant al Ungariei, fiind pe locul 3 pe lista FIDESZ. Știți ce va declara după alegeri? Că nu e reprezentantul Ungariei, ci al maghiarilor din Bazinul Carpatic! Aceasta este direcția pe care PPE o sprijină tacit în privința României, așa că lupta pentru autonomia teritorială a maghiarilor din România va deveni politică semi-oficială a noii-vechii conduceri populare a Europei, chiar dacă acest lucru înseamnă că va repeta în România ceea ce Rusia îi face Ucrainei. Am văzut, de asemenea, mai mulți lideri UDMR, unii candidați la alegerile din 25 mai, lepădându-se ca de Satana de orice asemănare între autonomia maghiară și ceea ce se întâmplă în Ucraina, chiar dacă aceiași politicieni au amenințat mai mult sau mai puțin voalat România cu un scenariu ucrainean dacă nu acceptă cedarea suveranității asupra unor regiuni din Transilvania. De aceea fac previziunea că, dacă popularii vor conduce iar Europa, Viktor Orban, alături de aliații săi din Europa și din România, va face presiuni imense, inclusiv prin forurile externe, pentru obținerea controlului asupra Transilvaniei. Și nu se va opri la cele trei județe, Harghita, Covasna și Mureș, ci va dori și așa numitul Partium, adică o refacere a dominației maghiare asupra teritoriului Ardealului de Nord ocupat de Horthy în cel de-al doilea război mondial!”, scrie Bogdan Diaconu, pe pagina personală de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.