Terence Crawford şi-a păstrat titlul de campion mondial la categoria welter, versiunea WBO, învingându-l prin KO tehnic pe Shawn Porter

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 21-11-2021

Actualizat: 21-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.news.ro

Pugilistul american Terence Crawford şi-a păstrat titlul de campion mondial la categoria welter, versiunea WBO, învingându-l prin KO tehnic în repriza a zecea pe compatriotul său Shawn Porter, în cadrul unei gale de box profesionist care a avut loc sâmbătă seara la Las Vegas (Nevada), conform agerpres.

După ce şi-a apărat cu succes de patru ori până acum centura cu diamante, ultima oară în noiembrie 2020, în faţa britanicului Kell Brook, Crawford a înfruntat pentru prima oară un boxer de calibrul său, în persoana lui Shawn Porter, iar cei doi au oferit o luptă care s-a ridicat la nivelul aşteptărilor celor 11.000 de spectatori, scrie AFP.

Meciul a fost echilibrat până în repriza a zecea, pe parcursul căreia Porter a fost trimis de două ori la podea, iar echipa acestuia, condusă de antrenorul şi tatăl său Kenny, a decis să pună capăt luptei.



Terence Crawford a obţinut astfel a 38-a sa victorie în tot atâtea confruntări şi a noua consecutivă prin KO. El a câştigat titlul mondial WBO în iunie 2018, în faţa australianului Jeff Horn, pe care l-a învins tot prin KO.

Pentru Shawn Porter, aceasta a fost a patra înfrângere din carieră şi prima prin KO, în 36 de meciuri disputate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri