Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Terenurile fostelor platforme industriale din Brăila, Comat şi Remat, vor fi cumpărate de producătorul de cămăși Braiconf: vor să constrioască o nouă fabrică

Braincof, cămăși

Acţionarii majoritari Braiconf achiziţionează terenurile fostelor platforme Comat şi Remat din municipiul Brăila, valoarea totală a acestor tranzacţii depăşind 2,5 milioane de lei, unde urmează să construiască noua fabrică, informează Agerpres.

"Acţionarii majoritari Braiconf au achiziţionat, prin intermediul a două companii pe care le deţin, două terenuri cu suprafaţa totală de peste 63.000 metri pătraţi, pe care se află fostele platforme Comat SA şi Remat SA din municipiul Brăila. Valoarea totală a celor două tranzacţii se ridică la peste 2.500.000 de lei, iar intenţia acţionarilor majoritari este ca pe aceste terenuri să construiască noua fabrică Braiconf", se menţionează în comunicat.

Astfel, suprafaţa cumulată a celor două terenuri reprezintă cel mai mare lot de teren din interiorul Brăilei, fiind situat în imediata vecinătate a zonei centrale a oraşului, în proximitatea Morii Lykiardopoulus, beneficiind de vedere generoasă la Dunăre, precum şi de 5 căi de acces rutier.

Potrivit sursei citate, acţionarii majoritari ai companiei Braiconf şi-au anunţat deja decizia de a reloca fabrica şi de a investi într-un nou sediu, ca parte dintr-o amplă strategie de modernizare a mărcii româneşti, pentru care a fost deja votată în cadrul AGA din luna aprilie 2021 o investiţie de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu.

Totodată, managementul companiei a analizat mai multe oportunităţi de relocare a fabricii, printre acestea aflându-se patru terenuri şi cunoscutele Mori Violattos şi Lykiardopoulos, decizia asumată fiind aceea de a construi un sediu nou, modern, pe terenurile recent achiziţionate.

"Avem planuri ambiţioase pentru marca Braiconf şi ne-am propus să construim cea mai modernă şi eficientă fabrică de confecţii din Europa de Est, în care să antrenăm proiecte valoroase şi prin care să promovăm industria din care facem parte. Deşi am analizat mai multe opţiuni pentru relocare - terenuri în zona Brăilei, clădiri istorice cum sunt Morile Violattos şi Lykiardopoulos, chiar proprietăţi în Galaţi, oraş care are astăzi câteva oportunităţi pe acest segment de industrie - ne dorim să păstrăm fabrica Braiconf în Brăila, iar terenurile recent achiziţionate reprezintă soluţia optimă pe care o căutam pentru construirea de la zero a unui sediu modern, eficient, durabil şi actual, care să răspundă cu succes planurilor de dezvoltare pe care le avem", spune Silviu Dumitrache, acţionar şi preşedinte Braiconf.

Noua fabrică o să fie una modernă

Acţionarii majoritari Braiconf au anunţat intenţia de a construi noua fabrică după un concept modern, care urmează a fi dezvoltat împreună cu o echipă de arhitecţi români.

"Noua unitate se doreşte a fi una competitivă la nivel naţional şi global, care să anticipeze toate cerinţele reglementărilor viitoare, cu fluxuri de producţie eficiente, dotată cu echipamente şi utilaje de producţie moderne. Suprafaţa generoasă a noului teren achiziţionat de acţionarii majoritari Braiconf permite construcţia unei unităţi de producţie confecţii textile adaptată la nevoile actuale ale companiei, precum şi dezvoltarea a cel puţin încă alte două proiecte pe terenul respectiv", se mai spune în comunicat.

Managementul companiei Braiconf a menţionat în repetate rânduri că doreşte să păstreze sediul fabricii în oraşul în care a început istoria Braiconf şi că din strategia de dezvoltare face parte şi componenta de resursă umană, prin retenţia actualei forţe de muncă şi stimularea angajărilor pe acest segment de industrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.