Termenul de înscriere în programul Start-Up Nation a fost prelungit

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-11-2025 10:36

Article thumbnail

Sursă foto: www.aippimm.ro

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță joi prelungirea termenului de înscriere în cadrul programului Start-Up Nation, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al ministerului, modificarea a fost aprobată printr-un ordin al ministrului, publicat miercuri în Monitorul Oficial.

MEDAT precizează că sunt încă în desfășurare cursurile de formare antreprenorială, finanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

„Din acest motiv, termenul inițial – maximum 45 de zile pentru depunerea cererilor de finanțare – era insuficient pentru asigurarea de șanse egale tuturor absolvenților de cursuri antreprenoriale, precum și pentru oferirea unei perioade de timp în care aceștia să-și deschidă noi întreprinderi cu care să participe la finanțare”, se arată în comunicat.

În urma modificării, pentru dobândirea de competențe antreprenoriale în cadrul Modulului 1 și Modulului 3, platforma de înscriere va rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare de la terminarea ultimului curs de formare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri