DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Testări gratuite pentru măsurarea tensiunii arteriale

kfetele.ro
tensiune arteriala

Testări gratuite pentru măsurarea tensiunii arteriale şi promovarea monitorizării corecte şi constante a acesteia vor avea loc pe 17 mai, de Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale, în Bucureşti şi Craiova, potrivit Agerpres.


Potrivit unui comunicat transmis luni, testările au scopul identificării pacienţilor hipertensivi necunoscuţi anterior, precum şi a celor cunoscuţi hipertensivi, dar necontrolaţi. 

În Bucureşti, campania se va desfăşura între orele 9,00 şi 18,00 la Spitalul Colţea, Spitalul Floreasca şi la sediul Centrului Medical Emerald. Pentru locuitorii din zona de nord a Capitalei, o echipă a Centrului Emerald va fi prezentă şi în mall Promenada (parter, intrarea Calea Floreasca). În Craiova vor fi efectuate teste la Centrul Medical Prima Clinic. 

"În mod gratuit, oricine ni se alătură beneficiază de o discuţie cu echipa medicală, măsurători de tensiune, pulsoximetrie şi EKG, dar şi de recomandări de stil de viaţă sau dietă. Participanţii cu hipertensiune primesc mingi antistres medicale şi un ghid al pacientului hipertensiv", se arată în comunicat.

Citește și: Cercetătorii au dezvoltat o nouă tehnologie pentru producția pe scară largă a artemisininei, utilizată în tratamentul malariei

Testările gratuite sunt oferite în cadrul unei campanii de informare şi educare medicală pentru publicul general cu privire la hipertensiunea arterială şi riscurile acestei boli. 

"Este vorba despre o campanie internaţională, coordonată de către Societatea Internaţională de Hipertensiune - May Measurement Month (http://maymeasure.com/), care în România se desfăşoară de 3 ani. O echipă de medici specialişti va sta de vorbă cu cetăţenii, oferindu-le informaţii legate de această afecţiune care produce cele mai multe decese la nivel mondial. Mai mult decât atât, medicii vor vorbi despre importanţa controalelor regulate prin care se poate depista la timp această boală", se precizează în comunicat. 

Obiectivele principale ale campaniei sunt creşterea numărului de persoane care îşi măsoară tensiunea arterială regulat, a celor care adoptă un stil de viaţă care să prevină apariţia hipertensiunii arteriale, precum şi creşterea numărului de persoane cu hipertensiune arterială controlată. 

Hipertensiunea arterială (HTA), una dintre cele mai frecvente afecţiuni cardiovasculare, reprezintă o importantă problemă de sănătate, cu o prevalenţă în continuă creştere în România. Importanţa diagnosticării şi tratării acestei patologii rezidă în prevenţia complicaţiilor severe ce derivă din această boală (accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, aritmii etc). Pentru că de cele mai multe ori HTA este diagnosticată tardiv, controlul periodic, chiar şi în absenţa simptomelor, ar putea preveni apariţia complicaţiilor. Potrivit celui mai recent studiu, în România, aproximativ 7,4 milioane de persoane suferă de hipertensiune arterială, afecţiune cardiovasculară care produce cele mai multe decese la nivel mondial, se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.