Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tetrapareza flască se poate recupera medical cu echipamentele și kinetoterapeuții din Spitalul Sfântul Sava

Spitalul Sfântul Sava
recuperare kinetoterapie

”M-am luat la joacă, cu un coleg de muncă. Am simțit o durere la spate. Nu i-am dat importanță atunci, dar pe zi ce trecea, mă durea din ce în ce mai tare. După două săptămâni, am sesizat că nu mai am putere în picioare. Câte un pic, câte un pic, pierdeam puterea și în mâini, nu doar în picioare. Eram în Olanda. Am fost acolo la doctor și mi-a dat paracetamol. Am fost și a doua oară, și a treia, și a patra oară. Am decis să mă întorc acasă. Aici am aflat că am tetrapareză flască”.

Așa începe o poveste la Spitalul Sfântul Sava. Ca ea sunt zeci, sute, fiecare cu un specific anume, dar toate au un punct comun, în final: recuperarea  bolnavilor prin fizioterapie și kinetoterapie, într-un timp cât mai scurt, în funcție de patologie.

Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală, Îngrijiri Paliative și Geriatrie are cea mai mare echipă de specialiști în recuperare medicală: 30 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 8 medici, 30 de asistenți medicali și 48 de infirmiere, care reușesc să obțină rezultate vizibile în mobilitatea pacienților. Aparatura medicală este crucială în recuperarea medicală după accident vascular, hernie de disc, fracturi, afecțiuni ale coloanei vertebrale, accidente rutiere etc. Echipa formată din cei mai buni specialiști în domeniu, utilizează peste 70 de echipamente de recuperare medicală de ultimă generație, printre care kinetecul, Theratrainerul, cușca Rocher, banda Spintex, spalierul, roata marinarească, scaunul Cvadriceps, masa BTL ș.a.

Cușca Rocher, un dispozitiv de recuperare destul de rar întâlnit în cabinetele de recuperare medicală, este des folosită în Spitalul Sfântul Sava. În funcție de modul în care sunt așezați scripeții dispozitivului,  se induce și se facilitează mișcarea pentru care pacientul are un deficit. Banda Spintex este utilizată, împreună cun un fel de ham, pentru pacienții care nu pot sta în picioare, ajutând astfel la inițierea mersului în recuperare. Standing este un dispozitiv cu ajutorul căruia kinetoterapeuții posturează în ortostatism pacienții care au avut o perioadă lungă de timp în care au stat la pat/orizontală. Cu ajutorul acestui aparat se simulează și mersul, în momentul în care pacienții își pot mișca membrele superioare și inferioare, singuri ori cu ajutorul terapeutului. Roata marinărească este utilă pacienților cu  probleme de mobilitate a membrelor superioare și ajută la creșterea mobilității sau forței. Scaunul Cvadriceps este un scaun pe care pacientul realizează flexia/extensia genunchiului contra unor greutăți. Masa BTL este un dispozitiv electric pe care terapeuții îl folosesc pentru o mai bună mobilizare a pacientului. Cu ajutorul kinetecului (de picior, mână, pumn) se realizează mobilizări pasive, stabilind grade exacte de flexie a membrelor. Aparatul face mișcarea repetat, terapeutul setând timpul în funcție de starea, respectiv evoluția pacientului. Theratrainerul, o bicicletă electrică cu ajutorul căreia se pot realiza atât mișcări pasive, cât și active, la nivelul membrelor superioare și inferioare. Aceasta înregistrează activitatea pacientului, specialistii setând timpul, greutatea și viteza de lucru, pentru obținerea unor rezultate optime.

content-image

Acestea sunt doar câteva dintre echipamentele pe care se lucrează în Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală cu pacienții care nu mai au speranțe că mai pot merge vreodată, după ce trec prin diverse accidente sau boli grave. Aici, terapia durerii este însoțită de multă empatie din partea personalului, care ridică moralul pacienților și astfel îi stimulează să lupte pentru redobândirea mobilității, rezultatele fiind remarcabile.

content-image

Când am venit aici, la Sfântul Sava, eram pur și simplu legumă. Nu puteam să mișc mâinile, picioarele, absolut nimic. După 3-4 zile, deja am simțit că recuperarea dă rezultate” – povestea pacientului, în video de mai jos

Detalii despre internare, proceduri, locuri disponibile și programări la vizită în Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală, Îngrijiri Paliative și Geriatrie se pot obține la telefon și vizitând site-ul Spitalului.

0724.021.090 | 0724.338.881

https://spitalulsfantulsava.ro/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.