Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Thailanda a pus la punct o strategie pentru atragerea pensionarilor străini ca turiști pe timpul iernii

blog.inspitrip.com
bangkok

Thailanda a pus la punct o strategie care permite pensionarilor europeni să îşi petreacă iarna în această ţară, în încercarea de a salva industria turistică în criză, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Deşi graniţele Thailandei sunt închise pentru majoritatea turiştilor străini începând de la finele lunii martie, pentru combaterea pandemiei, guvernul de la Bangkok intenţionează în prezent să acorde vize străinilor care vor să petreacă în Thailanda o perioadă de timp de până la nouă luni, a declarat Boon Vanasin, preşedintele Thonburi Healthcare Group Pcl, al treilea mare grup de spitale private din Thailanda, care pe lângă spitale deţine şi cămine de bătrâni.

Aceşti vizitatori pe termen lung ar urma să îşi înceapă sejurul în Phuket, una din principalele destinaţii turistice din Thailanda, cu o perioadă de 14 zile în carantină timp în care vor fi supuşi mai multor teste pentru depistarea virusului. După trei săptămâni petrecute în insula Phuket, şi cu condiţia ca rezultatele testelor de coronavirus sunt negative, vor putea călători şi în alte regiuni din Thailanda, precizează Boon Vanasin, care susţine că are informaţii directe cu privire la planul guvernului şi se aşteapă ca primii turişti să ajungă înaintea iernii.

Citește și: Cozmin Gușă – jocul și mizele reale ale moțiunii: PNL și PSD vor forma, după alegeri, un Guvern de criză

Chiar dacă guvernul a aprobat, în principiu, acest plan, au mai rămas de finalizat unele măsuri destinate reducerii riscului de infecţie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Bangkok, Traisulee Traisoranakul.

Această deschidere ar fi o gură de oxigen pentru industria turismului şi ospitalităţii din Thailanda, care se chinuie să supravieţuiască după cinci luni fără vizitatori străini. Chiar dacă Thailanda este una din ţările cu cele mai bune succese la nivel mondial în combaterea pandemiei de Covid-19, economia sa bazată pe turism a fost una din cele mai afectate la nivel global, prognozele pentru acest an indicând o contracţie record de 8,5%.

Până în prezent, Thailanda a raportat 3.411 de cazuri de infecţie cu coronavirus, 111 persoane sunt spitalizate şi doar 58 de decese.

Noul plan al autorităţilor din Thailanda ar permite milioanelor de pensionari din ţări europene precum Germania şi Suedia, care de obicei îşi petrec lunile de iarnă în ţări însorite din Marea Mediterană, să se gândească la posibilitatea de a alege în schimb Thailanda deoarece este o ţară cu un risc redus de infecţie, subliniază Boon Vanasin.

"Mulţi seniori nu vor să îşi petreacă timpul într-o ţară cu o iarnă grea. Vor o climă tropicală", a spus Boon, adăugând că înainte de pandemie aproximativ 90% din clienţii grupului Thonburi erau din străinătate.

Peste 6,7 milioane de europeni au vizitat Thailanda în 2019 şi cu contribuit cu 461 miliarde baht (14,8 miliarde dolari) la economia thailandeză, arată datele guvernamentale. Europenii au reprezentat 17% din numărul total al vizitatorilor străini şi 24% din cheltuielile totale ale vizitatorilor străini.

Guvernul thailandez a încercat să promoveze turismul intern cu o campanie care prevede că guvernul va suporta 40% din preţul cazării la hotel însă turismul intern nu poate compensa pierderea turiştilor străini. În insula Phuket, vizitatorii străini au reprezentat două treimi din numărul total al turiştilor dar au contribuit cu 90% din veniturile din turism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.