DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Thailanda recunoaşte că a folosit programe software de spionaj, invocând motive de securitate naţională

spionaj

Un ministru thailandez a recunoscut că ţara foloseşte software de supraveghere pentru a urmări persoane în cazuri care implică securitatea naţională sau droguri, în contextul în care s-a dezvăluit că telefoanele unor critici guvernamentali au fost sparte cu ajutorul programului de spionaj Pegasus, fabricat în Israel, transmite Reuters.

Ministrul Economiei şi Societăţii Digitale, Chaiwut Thanakamanusorn, a declarat în parlament, marţi seara târziu, că ştie că autorităţile thailandeze folosesc programe de spionaj în cazuri ''limitate", dar nu a precizat ce agenţie guvernamentală a folosit un astfel de software, ce program a fost folosit sau ce persoane au fost vizate. Grupuri pentru drepturile omului au acuzat guvernele thailandeze succesive că au folosit definiţii largi ale securităţii naţionale ca pretext pentru a urmări în justiţie sau pentru a suprima activităţile principalilor lor rivali, potrivit Agerpres.

O investigaţie comună a grupului thailandez pentru drepturile omului iLaw, a organizaţiei de supraveghere a internetului din Asia de Sud-Est Digital Reach şi Citizen Lab, cu sediul la Toronto, a evidenţiat luni utilizarea programului de spionaj Pegasus asupra a cel puţin 30 de critici guvernamentali între octombrie 2020 şi noiembrie 2021. Ancheta a urmat unei alerte în masă lansate de Apple Inc. în noiembrie, prin care mii de utilizatori ai iPhone-urilor sale, inclusiv din Thailanda, au fost informaţi că sunt ţinta unor "atacatori sponsorizaţi de stat".

Ministrul Chaiwut nu a menţionat numele Pegasus, dar a declarat că are cunoştinţă de programe de spionaj folosite pentru ''a asculta sau accesa un telefon mobil, pentru a vedea ecranul, pentru a monitoriza conversaţiile şi mesajele". El a adăugat că ministerul său nu are autoritatea legală de a utiliza un astfel de software şi nu a precizat ce agenţie guvernamentală are.

''Este folosit în probleme de securitate naţională sau de droguri. Dacă trebuie să arestezi un traficant de droguri, trebuie să asculţi pentru a afla unde ar fi locul de livrare'', a spus el. Înţeleg că a existat o astfel de utilizare, dar este foarte limitată şi doar în cazuri speciale", a mai spus acesta, citat de Reuters.

Ministerul condus de acesta a negat anterior că ar fi avut cunoştinţă de această chestiune.

Cea mai recentă presupusă utilizare a programului de spionaj vine după apariţia unei mişcări conduse de tineri la sfârşitul anului 2020, care a contestat puternica monarhie a ţării şi guvernul premierului Prayuth Chan-ocha. Peste 1.800 de persoane s-au confruntat cu acuzaţii legate de securitate de la începutul mişcării.

Într-un comunicat, poliţia thailandeză a negat utilizarea software-ului Pegasus pentru supraveghere sau încălcarea vieţii private.

Pegasus a fost folosit de guverne pentru a spiona jurnalişti, activişti şi dizidenţi, iar firma israeliană din spatele acestuia, NSO Group, a fost dată în judecată de Apple şi plasată pe o listă neagră a comerţului din SUA. NSO Group nu a răspuns solicitărilor ulterioare de comentarii adresate de Reuters.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.