The Rolling Stones, din nou în turneu în Statele Unite şi Canada

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 06-02-2020

Actualizat: 06-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: rfi.ro

Trupa britanică The Rolling Stones va porni anul acesta într-un nou turneu „No Filter” în Statele Unite şi Canada, potrivit unui anunţ făcut joi, potrivit news.ro.

„Este un nou an, un nou deceniu şi suntem încântaţi să anunţăm un nou turneu The Rolling Stones «No Filter» în SUA şi Canada”, a fost anunţul grupului.

Turneul va debuta pe 8 mai, în San Diego, şi va fi încheiat pe 9 iulie, în Atlanta. În total, au fost anunţat joi 15 concerte.

În Canada, The Rolling Stones va concerta în Vancouver, pe 12 mai.

Citește și: Se cutremură Europa! Laura Codruța Kovesi își intră în pâine: ‘Frauda, corupția, spălarea de bani și frauda transfrontalieră în materie de TVA’

Anul trecut, pe 31 august, trupa şi-a încheiat segmentul american al turneului „No Filter”, susţinut după ce Mick Jagger a fost supus în primăvară unei intervenţii minim-invazive pe cord.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate şi prolifice formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997).

În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri