Aproximativ 30-40 de parlamentari din Partidul Laburist de opoziţie ar fi pregătiţi să sprijine un acord privind Brexitul pe care prim-ministrul britanic Theresa May încearcă să-l obţină cu Uniunea Europeană, a informat cotidianul The Times, citând parlamentari britanici neidentificaţi, transmite miercuri Reuters.
Negociatorii UE pentru Brexit consideră că un acord cu Marea Britanie asupra "divorţului" este "foarte aproape", au declarat surse diplomatice pentru Reuters săptămâna trecută, deşi nu este clar dacă May ar putea obţine aprobarea parlamentului britanic pentru acest acord.
Aproximativ 320 de voturi în parlamentul de 650 de locuri sunt necesare pentru ca aprobarea să fie sigură.
May are 315 parlamentari şi guvernează cu o majoritate de lucru de 13 datorită unei înţelegeri cu cei zece deputaţi ai Partidului Democrat Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, deşi rebelii din propriul partid afirmă că 40 de parlamentari conservatori ar putea vota împotriva acordului ei.
The Times scrie că un grup de 30-40 de parlamentari laburişti l-ar putea sfida pe liderul lor, Jeremy Corbyn, şi vota pentru un acord pe care May speră să îl obţină până la sfârşitul anului.
Potrivit unui scenariu luat în discuţie, parlamentarii laburişti vor vota iniţial împotriva oricărui acord pentru a-şi arăta loialitatea faţă de conducere, dar dacă blocajul parlamentar va rămâne, rebelii ar putea sprijini orice acord ce ar împiedica o ieşire haotică din UE, scrie The Times.
Dacă parlamentarii resping acordul, guvernul May ar putea cădea şi Marea Britanie se va confrunta cu părăsirea UE fără un acord, un scenariu văzut de investitori şi şefi de companii ca slăbind Occidentul, provocând panică pe pieţele financiare şi blocând comerţul.
Theresa May ar avea sprijinul a 30-40 de parlamentari din Partidul Laburist pentru semnarea unui acord Brexit
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

426
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
426

34
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
34

1.088
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.088

52
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
52

1.579
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.579

2.576
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.576

1.523
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.523

50
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
50

2.226
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.226

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.003
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.003

78
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
78

81
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
81
















Comentează