ULTIMA ORĂ Theresa May propune un nou vot pentru Brexit, cel mai târziu la 20 martie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-03-2019

Actualizat: 13-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Premierul britanic, Theresa May, va supune joi deputaţilor din parlamentul de la Londra o moţiune propunând organizarea până la 20 martie a unui nou vot asupra acordului de divorţ pe care ea l-a încheiat cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară guvernul britanic, transmit Reuters şi AFP.

Acest acord, încheiat la sfârşitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputaţii britanici. Dacă va fi adoptat de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi va trebui ca ţara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra, scrie agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru Elena Udrea și Alina Bica! Decizia luată de judecătorii din San Jose .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri