Prim-ministrul britanic Theresa May a solicitat adoptarea de măsuri pentru ''modernizarea'' Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) cu ocazia summitului şefilor de stat şi de guvern care va avea loc în decembrie anul acesta la Londra, informează miercuri EFE preluată de Agerpres.
Într-o declaraţie de presă, şefa executivului britanic şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat Marii Britanii să găzduiască reuniunea aniversară a Alianţei Nord-Atlantice, care va marca împlinirea a 70 de ani de la crearea sa.
Theresa May a admis că timp de decenii NATO, alianţa militară creată în 1949 ca mecanism de apărare colectivă, ''a fost pilonul principal al securităţii noastre'', dar a menţionat că provocările de astăzi sunt foarte diferite. Totodată, a adăugat că Marea Britanie a jucat un rol central în istoria NATO şi s-a adaptat pentru a putea răspunde noilor ameninţări complexe la adresa securităţii.
Premierul britanic a subliniat că "summitul din decembrie constituie o oportunitate importantă pentru a stabili măsurile ce trebuie adoptate pentru modernizarea Alianţei, care să îi asigure succesul pe viitor".
În anunţul făcut de Jens Stoltenberg cu privire la ţara care va găzdui reuniunea aniversară a NATO se menţionează faptul că Londra a găzduit primul sediu al Alianţei, iar Marea Britanie a fost unul dintre cei 12 membri fondatori.
În aprilie se împlinesc 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington, care a stat la baza creării NATO, miniştrii de externe ai celor 29 de state membre urmând să se întâlnească în capitala SUA pentru marcarea acestei aniversări.
Theresa May a făcut aceste declaraţii în cadrul unei vizite în Irlanda de Nord, în care îşi propune să obţină sprijin pentru planul guvernului său de retragere a Marii Britanii din UE, înaintea deplasării sale la Bruxelles, joi, unde va discuta cu oficialii europeni pe această temă.
Theresa May se pronunţă pentru modernizarea NATO cu ocazia summitului din decembrie de la Londra
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
8

14
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
14

1.370
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.370

35
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
35

3.910
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.910

27
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
31

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.436
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.436

68
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
68

174
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
174

2.997
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.997

2.755
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.755
















Comentează