Tibor Navracsics: 'Ceea ce ne identifică e cultura, nu geografia'

Comisarul european pentru educație, Tibor Navracics, a vorbit în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Târgu Mureș despre ”Anul european al patrimoniului cultural”, proiect în curs de desfășurare și pentru care au fost alocate 5 milioane de euro pentru 29 de proiecte selecționate. Ideea generală este ca diferitele specificități regionale să-și găsească o scenă, o formă de autoprezentare. ”Am dorit – a spus Navracsics la Târgu Mureș -  să fie un an aparte, să primească un logo, să aibă identitate vizuală, să primească finanţare şi să dăm posibilitatea comunităţilor locale să îşi prezinte patrimoniul.” (Agerpres)

Proiectul lansat în decembrie anul trecut și-a propus ca obiectiv central ”să întărească sentimentul identității europene”. De altfel, la acest aspect s-a referit cu precădere și comisarul Tibor Navracsics, care și-a exprimat convingerea că participanții ”care trăiesc la distanţă mare din punct de vedere geografic pot să-şi identifice aceste aspecte care sunt comune şi toate aspectele care sunt locale, fiindcă eu cred că există ceva ce ne defineşte ca membri ai unei comunităţi unite”.

Subiectul este major. De fapt el atinge chiar inima dezbaterilor politice actuale, chiar dacă vine dinspre ”margine” și se înfățișează în haina inofensivă a ”culturii”. Căci, într-adevăr, întrebarea principală este dacă europenii vor reuși să găsească ceva comun de natură să prevaleze asupra divergențelor.

Comisarul Navracsics a admis că nu poate defini ”cultura europeană”, în schimb a sugerat că aspectul de unitate, specificul ei, ar putea apărea prin juxtapunerea elementelor de diversitate: ”Acestea pot fi puse unul lângă celălalt şi toate acestea vor da identitatea Europei”.

Ne găsim cu această abordare în miezul problemei. Comisia Europeană și, în general, cei care îi susțin perspectiva dau impresia că doresc să pună în valoare o suprafață mozaicată, un bazar multicolor de forme, că finanțează, în definitiv, o diversitate, seducătoare neîndoielnic, dar care este ireductibilă. Cum ai putea oare găsi identitatea europeană prin simpla juxtapunere a diferențelor? Aceasta e aporia în care se zbate de fapt actuala Comisie și care se află la rădăcina eșecurilor și frământărilor din Uniunea Europeană.

Logic vorbind, există două posibilități de a depăși dificultatea pe care, într-un fel sau altul, politicile din Europa le explorează deja de mai mulți ani, deși într-o manieră neclară. Știm bine că acestei ”unități în diversitate” (care nu își mărturisește presupozițiile până la capăt) i se opune ideea ”unității istorice” sau cu alte cuvinte a genealogiei culturale, care asumă ca element originar creștinismul. În acest fel ”identitatea” s-ar impune de la sine cu o maximă evidență chiar și la nivelul societăților laicizate, ale căror instituții politice au toate o sursă primară teologică. Este calea conservatorilor (într-un sens doctrinar) care nu întrevăd nicio posibilitate de a se găsi un liant durabil în Europa, în condițiile în care este lăsat deoparte tocmai patrimoniul creștin, care nu este nu doar cel mai vechi, dar și cel mai bogat pe toată întinderea Europei.

S-a remarcat, desigur, că proiectul pe care l-a prezentat azi la Târgu Mureș comisarul Navracsics așază în centru ideea de ”patrimoniu”. Numai că e un fel de a vorbi înșelător, căci el se referă la folclor, costume populare, meșteșuguri vechi, muzică clasică din secolul al XVIII-lea, adică la elemente extrem de eterogene care evită orice referință comună (vezi comunicatul Comisiei din 23 mai 2018). Noțiunea de ”patrimoniu” trimite la lucrurile vechi rămase ca moștenire peste generații, dar acestea au la rândul lor genealogii diferite, care, în loc să pună laolaltă, mai curând despart. Diversitățile acestea ireductibile pot sta foarte bine laolaltă numai în cadrul unui ”festival” sau al unui ”bazar”, adică într-un context care le scoate din mediul lor propriu de existență.

Și revenind la subiect cu toată gravitatea: de ce s-ar simți dintr-o dată solidari muzicienii dintr-o formație de muzică barocă cu dansatorii folclorici din Balcani? Doar pentru că ”profită” deopotrivă de ”bani europeni”? E prea puțin și, chiar dacă sună cinic, lucrul acesta se vede cu prisosință în disidența Europei Centrale. Prin urmare o cale mai sigură de a găsi ”unitatea în diversitate” este tocmai regăsirea criteriului genealogic și recuperarea moștenirii comune creștine.

O a doua cale ar fi aceea de a delimita, prin voință politică, granițele ”diversității”. Cu alte cuvinte, Europa ar trebui să-și definească cu precizie frontierele, căci așa cum observa politologul Pierre Manent a lăsa Europa ”deschisă” nu face decât să sporească frustrarea acelora care așteaptă, ca Turcia, să fie primiți de prea multe decenii. Unitatea prin juxtapunere de care vorbea Navracsics nu poate fi realizată decât în interiorul unui contur ferm și, de fapt, unitatea ar sta pur și simplu în această delimitare. Dar acest lucru ar presupune ca frontierele să fie și apărate. Europa și-ar construi solidaritatea în proiectul de a-și proteja conturul.

În fine, comisarul Navracsics mai spunea că ”ceea ce ne defineşte pe noi e cultura, nu geografia”. Într-un anumit sens are perfectă dreptate, cultura europeană este o realitate universală, Europa ca substanță culturală putând fi regăsită și în Extremul Orient. Dar pentru Europa ca entitate politică, limitele geografice sunt decisive.